Vizită ghidată în Umbria: Perugia
Turul va începe de la Rocca Paolina, o fortăreață monumentală, construită la ordinul Papei Paolo III Farnese, între 1540 și 1543, după ce câștigase războiul sării împotriva celor din Perugia. Pentru a realiza această cetate au fost distruse numeroase locuințe, precum cea a familiei Baglioni, iar altele au fost înglobate în noua construcție. Vei putea admira părțile fortificației ce au supraviețuit încercărilor locuitorilor orașului de a o distruge, printre care subteranele, arcul, capitelurile și coloanele Porții Marzia, veche poartă etruscă din sec. al III-lea î.Hr.
Plimbându-ne prin centrul istoric, vom ajunge la Corso Vannucci, principala stradă a orașului, dedicată faimosului pictor Pietro Vannucci, cunoscut mai mult sub numele de Il Perugino. Aici se ridică palate impunătoare, printre care Palazzo dei Priori, cu fațada sa în stil gotic, astăzi sediu al Primăriei. Sala Notarilor, unde se țineau cândva adunările publice, prezintă arcade și fresce frumoase. Palazzo dei Priori adăpostește și Nobile Collegio della Mercanzia, vechiul sediu al corporației negustorilor, precum și Nobile Collegio del Cambio, vechiul sediu al corporației bancherilor și schimbului monetar. Ultimul păstrează un frumos ciclu de fresce, printre cele mai importante din perioada renascentistă, realizat de Perugino.
Traseul continuă cu vizita Catedralei San Lorenzo, dedicată diaconului martirizat la Roma în anul 258. Biserica prezintă pe fațada principală un portal din sec. al XIV-lea, realizat în stil baroc, de Pietro Carattoli. Fațada laterală, de secol XVI, mai elegantă și mai impunătoare, este opera lui Galeazzo Alessi. În fața acesteia se află Fontana Maggiore, cu 50 de basoreliefuri și 24 de statui decorative. Construită de frații Pisano pentru a sărbători noul apeduct, este considerată una dintre cele mai reprezentative opere de sculptură ale perioadei medievale.
Continuând drumul către descoperirea Perugiei, ne vom găsi în fața monumentalului arc etrusc al lui Augusto, o poartă cu o înălțime de 11 metri, ce datează din secolul al III-lea î.Hr. Aceasta era considerată poarta cea mai importantă a orașului, datorită dimensiunilor și măreției sale. Arcul s-a păstrat bine până în zilele noastre și este considerat poarta cea mai reprezentativa din Etruria.
Vom termina turul vizitând Puțul etrusc, aflat în subteranele Palatului Sorbello. Datând din sec. al III-lea î.Hr., puțul a fost realizat pentru a servi ca cisternă, fiind construit din blocuri de tavertin și putând păstra mai mult de 400 metri cubi de apă.
Număr persoane | 1 persoană | 2 persoane | 3 persoane | 4 persoane | 5 persoane | 6 persoane | 7 persoane | 8 persoane | 9 persoane | 10-15 persoane | 16-20 persoane |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Tarif/pers. | 140 Euro | 70 Euro | 45 Euro | 35 Euro | 30 Euro | 25 Euro | 20 Euro | 18 Euro | 16 Euro | 15 Euro | 12 Euro |
- durata: 2,5-3 ore
- limba: engleză, italiană, germană, spaniolă, franceză
- include: vizită cu ghid autorizat
- nu include: bilete de intrare la obiective (intrarea nu este obligatorie)