Torcello, insula venețiană în care timpul s-a oprit

Torcello, insula venețiană în care timpul s-a oprit

Insula Torcello are un aspect predominant rural, cu case de tip colonial și cu un ritm diferit de cel al Veneției. Pare că în Torcello timpul s-a oprit în loc și se spune că cel mai important obiectiv turistic de aici este liniștea.

În comparație cu Murano și Burano, insula Torcello are o suprafață și o populație mult mai mici. Astăzi este locuită de mai puțin de 20 de locuitori, însă acum mai bine de 1000 de ani era cea mai populată insulă a lagunei venețiene. Fondată în sec. al V-lea, de populația din Altinum, fugită din calea invaziilor barbare, este considerată prima insulă locuită din lagună. Timp de secole a fost și cea mai înfloritoare așezare a lagunei, cu o populație care ajungea la câteva zeci de mii de locuitori. Beneficiind de o poziție protejată și strategică, Torcello s-a dezvoltat în special pe baza activităților comerciale, a sării și a prelucrării lânii. Nu întâmplător în jurul sec. al XI-lea s-a construit o superbă catedrală, fapt care dovedește bogăția și importanța de atunci a insulei. Se mai spune că în Torcello existau, pe lângă multe alte construcții, circa 100 de biserici. Declinul a început în jurul anului 1400, odată cu extinderea zonelor mlăștinoase, îngreunarea navigației și agravarea epidemiilor. Locuitorii au început să se mute, clădirile s-au ruinat și pietrele lor au fost folosite drept material de construcție pentru noile edificii din Veneția sau Murano.

Astăzi insula Torcello trăiește doar din turism.

Cum ajungi în Torcello?

Insula Torcello se află în partea de nord-est a lagunei venețiene.

Pentru a ajunge la Torcello folosind transportul public din Veneția va trebui să iei linia 12 de vaporetto de la stația Fondamente Nove din cartierul Cannaregio (până la Fondamente Nove poți lua vaporetto 4.2 sau 5.2 de la Piazzale Roma). Vaporetto va face opriri la Murano Faro, la Mazzorbo și apoi la Torcello. Durata călătoriei este de circa 40 de minute.

O altă variantă este să iei vaporetto nr. 3 de la Piazzale Roma până la Murano Faro (circa 25 de minute), iar acolo să schimbi cu linia 12 (vei mai face încă 30 de minute de la Murano la Torcello).

În funcție de oră, unele curse ale liniei 12 nu opresc la Torcello, ci se duc la Burano. În acest caz va trebui ca de la Burano să iei linia 9 spre Torcello. De la Veneția la Burano vei face circa 45 de minute, iar apoi încă 5 minute de la Burano la Torcello.

Prețul unei călătorii este de 9,5 EUR (biletul este valabil timp de 75 de minute de la validare), dar există și abonamente de transport de 1 zi (25 EUR), 2 zile (35 EUR), 3 zile (45 EUR) sau 7 zile (65 EUR).

Avantajul mersului pe cont propriu este că îți vei putea organiza singur călătoria, rămânând pe insulă atât timp cât îți dorești. Dezavantajul: nu întotdeauna este ușor să te descurci cu transportul public, iar vaporașele sunt de multe ori atât de aglomerate încât nu te poți urca în primul care vine.

Cumpără bilet/card transport ACTV Veneția

O altă variantă este să rezervi o excursie la Murano, Burano și Torcello (există nenumărate alternative). Prețul unei excursii este în jur de 25-30 EUR - cât costul unui abonament de transport de o zi. Avantajul acestor excursii este că, plătind aproximativ aceeași sumă, nu îți vei mai bate capul cu organizarea și vei afla tot felul de informații de la ghid, însă timpul pe care îl vei avea la dispoziție va fi limitat.

Vezi excursii Murano-Burano-Torcello

Debarcaderul din insula Torcello
Debarcaderul din insula Torcello

De cât timp ai nevoie pentru a vizita insula Torcello?

Ca să faci o plimbare parcurgând unica alee din Torcello și întorcându-te la debarcader vei avea nevoie de doar 30-40 minute.

Dacă vrei să vizitezi cele câteva obiective de pe insulă (care se găsesc tot de-a lungul aleii) vei avea nevoie de 2-3 ore.

De aici începe unica stradă a insulei
De aici începe unica stradă a insulei

Ce poți vizita în Torcello?

Podul Diavolului

Din locul în care te lasă vaporetto începe o alee pavată, numită Strada della Rosina, care este și unica stradă a insulei. Aceasta te conduce, de-a lungul canalului Maggiore, în circa 10 minute, printr-un peisaj dominat de grădini și livezi, la piața principală a insulei.

Strada della Rosina
Strada della Rosina
Peisajul este dominat de verdele livezilor și al grădinilor.
Peisajul este dominat de verdele livezilor și al grădinilor.

Cam pe la jumătatea drumului vei întâlni un pod în formă de arc, fără balustrade. Este il Ponte del Diavolo ("Podul Diavolului"), un loc înconjurat de legende. 

Se zice că în perioada în care Veneția era sub stăpânire austriacă, o fată s-a îndrăgostit de un soldat străin. Familia sa nu era de acord cu această legătură, așa că a pus ca iubitul fetei să fie omorât. Tânăra, disperată, a apelat atunci la o vrăjitoare, care i-a dat întâlnire chiar pe acest pod din Torcello. Aici vrăjitoarea a invocat diavolul, care a redat viața soldatului, iar cei doi tineri au fugit împreună. Demonul a cerut ca în schimbul lucrării sale să îi fie adus, timp de 7 ani, în noaptea de Crăciun, sufletul unui copil mort. O persoană care asistase la această scenă a omorât vrăjitoarea, pentru a salva copiii, iar aceasta nu și-a putut ține promisiunea. Mai spune legenda că în fiecare noapte de 24 decembrie, diavolul, transformat într-o pisică neagră, așteaptă în zadar pe pod sufletele promise.

Il Ponte del Diavolo, în formă de arc și fără balustrade
Il Ponte del Diavolo, în formă de arc și fără balustrade

O altă legendă afirmă că podul ar fi fost construit într-o singură noapte, de diavol, pentru a câștiga un pariu. Venirea zorilor l-a împiedicat să-și termine lucrarea, iar podul a rămas fără parapet.

Dincolo de legendă, faptul că podul nu are balustrade indică vechimea sa, căci în trecut podurile se făceau fără parapet (astăzi, dintre toate podurile Veneției se mai păstrează un singur pod de acest fel). Proveniența numelui nu este cunoscută, dar după unele ipoteze Diavoli ar fi fost numele sau porecla unei familii de pe insulă. Actualul pod a fost construit în sec. al XV-lea, pe fundațiile unei construcții mai vechi cu două secole.

Locanda Cipriani

Continuând drumul vei întâlni un al doilea pod, numit Ponte di Santa Maria. Odată ce l-ai traversat, vei ajunge într-o piațetă cu o mică fântănă unde, pe latura dreaptă se vede o clădire cu inscripția Locanda Cipriani. Este un local istoric ale cărui începuturi datează din 1935 și care este gestionat și astăzi de aceeași familie Cipriani.

Podul Santa Maria și piața nouă din Torcello
Podul Santa Maria și piața nouă din Torcello

Acesta este locul care l-a găzduit pe Ernest Hemingway în toamna lui 1948. Atunci când a văzut insula Torcello, Hemingway a fost fascinat și a decis să petreacă aici întreaga lună noiembrie, mergând la vânătoare de rațe, scriind romanul "Dincolo de râu și între copaci" sau bucurându-se de preparatele locale. 

Locanda Cipriani a găzduit numeroase personalități celebre din diferite epoci.
Locanda Cipriani a găzduit numeroase personalități celebre din diferite epoci.

Locanda Cipriani se mândrește cu o lungă listă de vizitatori faimoși: regi și regine, prinți și prințese ale caselor regale din Europa, compozitori, cântăreți, actori, regizori, dirijori, ambasadori sau președinți de stat.

Astăzi Locanda Cipriani are 5 camere de închiriat și un restaurant istoric, faimos pentru gastronomia venețiană.

Tronul lui Attila

Înaintând pe Fondamenta dei Borgognoni vei ajunge la piața principală a insulei, unde se află câteva tarabe cu suvenire, un muzeu local și două biserici.

În partea stângă vei vedea un tron din marmură, care este numit "Tronul lui Attila". Conform legendei, acesta ar fi fost tronul celebrului rege al hunilor. Datele istorice arată însă că Attila nu a ajuns de fapt până în Torcello, iar cel mai probabil tronul, datând din sec. al V-lea d.Hr., când a fost întemeiată prima comunitate de pe insulă, a aparținut unui episcop local sau era folosit chiar de guvernator, în timpul reuniunilor consiliului.

Așa-zisul "tron al lui Attila", aflat în fața Muzeului din Torcello.
Așa-zisul "tron al lui Attila", aflat în fața Muzeului din Torcello.

Muzeul Torcello

În spatele tronului se află Palazzo del Consiglio ("Palatul Consiliului"). Clădirea a fost construită prin sec. al XIV-lea și găzduia cândva sediul consiliului insulei. Scopul clopotului nu era unul religios, ci acela de a îi chema în piață pe locuitorii insulei atunci când urmau să fie anunțate hotărârile consiliului. Astăzi clădirea adăpostește Muzeul Torcello, cu diferite exponate reprezentative pentru istoria insulei și a zonei. 

Fragmente găsite pe insulă
Fragmente găsite pe insulă

Tot muzeului îi aparține și Palazzo dell'Archivio ("Palatul Arhivei"), o clădire cu originea în sec. al XII-lea, aflată pe latura alăturată a pieței.

Palazzo dell'Archivio, Bazilica Santa Maria Assunta și Biserica Santa Fosca
Palazzo dell'Archivio, Bazilica Santa Maria Assunta și Biserica Santa Fosca

Museo di Torcello

Orar:

  • luni: închis
  • marți-duminică: 10.30-16.00
  • ultima intrare se face la ora 15.30
  • 21 noiembrie 2024: închis

Preț bilet:

  • adult: 3 EUR
  • copil 6-12 ani: 1,5 EUR
  • copil sub 6 ani: gratuit
  • pers. peste 65 ani: 1,5 EUR

Biserica Santa Fosca

În partea dreaptă a vechii piețe din Torcello, vizavi de Tronul lui Attila, se află Biserica Santa Fosca (Chiesa di Santa Fosca). 

Biserica Santa Fosca
Biserica Santa Fosca

Biserica datează din sec. al IX-lea, însă forma actuală se datorează lucrărilor din sec. al XII-lea, când a fost reconstruită pentru a adăposti moaștele sfintelor martire Maura și Fosca, al cărei nume îl și poartă.

Interiorul Bisericii Santa Fosca este simplu.
Interiorul Bisericii Santa Fosca este simplu.

Biserica Santa Fosca este legată printr-o galerie de Bazilica Santa Maria Assunta, care se află puțin mai în spate și se pare că la origini era o biserică baptisteriu.

Intrarea în Biserica Santa Fosca este gratuită.

Biserica Santa Fosca este legată de Bazilica Santa Maria Assunta printr-o galerie.
Biserica Santa Fosca este legată de Bazilica Santa Maria Assunta printr-o galerie.

Bazilica Santa Maria Assunta

Bazilica Santa Maria Assunta (Basilica di Santa Maria Assunta) este cel mai important obiectiv din Torcello și una dintre cele mai vechi construcții din laguna venețiană. Este o biserică cu mozaicuri splendide și cu un turn în care merită să urci.

Bazilica a fost construită în anul 639, a fost extinsă în sec. al IX-lea și reconstruită la începutul sec. al XI-lea. A deținut titlul de Catedrală până în anul 1818, când s-a desființat Dioceza din Torcello. 

Basilica di Santa Maria Assunta
Basilica di Santa Maria Assunta

Din frumoasele mozaicuri care o acopereau s-a păstrat cel de pe peretele opus altarului, din sec. XII-XIII, care reprezintă Judecata de Apoi și mozaicurile pardoselii, din sec. al IX-lea.

Altarul a fost reconstruit în anul 1923 și adăpostește corpul Sf. Eliodoro, primul episcop al orașului Altinum.

În interiorul bazilicii nu se pot face fotografii.

Turnul clopotniță se află în spatele bisericii și oferă priveliști superbe asupra lagunei.

Vederea din turn către piața principală a insulei Torcello.
Vederea din turn către piața principală a insulei Torcello.
Torcello este o insulă verde.
Torcello este o insulă verde.

Bazilica Santa Maria Assunta

Orar:

Basilica di Santa Maria Assunta:

  • 10.30-16.30 (ultima intrare la ora 16.00)
  • 21 noiembrie 2024: închis

 

Turn:

  • 10.30-17.00 (ultima intrare la ora 16.30)
  • 21 noiembrie 2024: închis

Preț bilet:

Basilica di Santa Maria Assunta:

  • adult: 5 EUR
  • copil 6-12 ani: 4 EUR
  • copil sub 6 ani: gratuit

 

Turn: 5 EUR

 

Bazilică + turn: 9 EUR

 

Bazilică + muzeu: 8 EUR

 

Bazilică + turn + muzeu: 12 EUR

Diferite canale brăzdează suprafața insulei Torcello.
Diferite canale brăzdează suprafața insulei Torcello.
Vederea din turn către insula Burano, aflată la 5 minute distanță de mers cu vaporetto.
Vederea din turn către insula Burano, aflată la 5 minute distanță de mers cu vaporetto.

Casa-muzeu Andrich

Dacă ai mai mult timp de petrecut în Torcello, un ultim obiectiv poate fi Casa muzeu Andrich, aflată mai departe de locurile de interes, pe partea dreaptă, pe drumul de întoarcere spre debarcader.

Lucio Andrich a fost un artist care realiza sculpturi, picturi, mozaicuri sau opere în sticlă. A trăit și a avut atelierul în această casă, în mijlocul naturii. Astăzi nepotul său organizează vizite ghidate de circa o oră, prezentând operele unchiului său.

Te-ar putea interesa și:

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează