

În toată Italia, de la nord la sud, sunt răspândite câteva sute de parcuri de distracții, de diferite tipuri – de la cele tematice și de aventură până la cele acvatice sau la parcurile zoologice de tip safari, în care te poți plimba cu mașina pentru a vedea animalele în libertate.
Parcurile de distracție sunt o variantă bună de a petrece timpul într-o vacanță cu copiii, dar multe dintre ele se dovedesc a fi la fel de atractive și pentru adulți.
Parcurile de distracție din Italia sunt reunite în Asociația Parchi Permanenti Italiani, din care fac parte unele dintre cele mai cunoscute parcuri, precum Gardaland (de pe malul Lacului Garda), Mirabilandia (de lângă Ravenna), Aquafan din Riccione, Italia in miniatura de lângă Rimini, Zoomarine și Magicland (din împrejurimile Romei), parcul acvatic Caribe Bay (din Lido di Jesolo, lângă Veneția), Leolandia (parcul pentru copii situat între Milano și Bergamo), parcul acvatic Le Caravelle din Liguria, Etnaland din Sicilia (cel mai mare parc din sudul Italiei) și multe altele.


