
Parcul Zoosafari Fasanolandia de lângă Bari
Zoosafari Fasanolandia este unul dintre cele mai cunoscute parcuri tematice din Italia. Cuprinde partea zoloogică și de zoo safari, în care te poți plimba cu mașina printre animale ce trăiesc în libertate, dar și un parc de distracții. Întins pe o suprafață de 140ha și cuprinzând peste 3000 de animale din 200 de specii diferite, Zoosafari Fasanolandia este cel mai mare parc zoologic din Italia.
Unde se află parcul?
Parcul Zoosafari Fasanolandia se află în regiunea Puglia, lângă localitatea Fasano, între Bari și Brindisi. Este situat la aproximativ 60 km distanță de Bari și de Brindisi și la doar 17 km distanță de Alberobello.
Cel mai ușor poți ajunge cu o mașină închiriată (presupunând că nu mergi în Italia cu mașina personală). De altfel, accesul la Zoosafari se poate face doar cu mașina.
Să ajungi cu transportul public este puțin mai complicat: va trebui să iei trenul din Bari până la gara din Fasano (30 minute-1 oră, prețuri de la 3,9 EUR) și apoi un autobuz până în centrul localității (Viale della Resistenza). De acolo, mai sunt 2 kilometri până la parc – poți lua un taxi sau îi poți parcurge pe jos.
Este important să știi că dacă nu mergi la parc cu mașina, vei putea vizita doar Fasanolandia, nu și Zoosafari.

Bilete la Zoosafari Fasanolandia
Biletele se cumpără direct la intrarea în parc. Poți alege dintre două tipuri de bilete (cu intrări separate).
Bilete la parcul Zoosafari:
- adult: 34 EUR
- copii sub 4 ani și cu înălțimea sub 1m: gratuit
- copil 4-10 ani: 26 EUR
Biletul Zoosafari include accesul la parcul safari (atenție! în parc se poate intra doar cu mașina), zona pietonală cu primate, carnivore mici și păsări, Lacul mamiferelor mari, Satul maimuțelor și Sala tropicală, cu reptile și pești. În plus, biletele includ accesul la parcul de distracții Fasanolandia (nu și la atracțiile din parc – în cazul acestora, va trebui să plătești separat pentru cele în care alegi să te dai), la expoziții, muzee și spectacolele de la Teatrul Fantasy.
Bilete la parcul Fasanolandia:
- adult: 18 EUR
- copii sub 4 ani și cu înălțimea sub 1 m: gratuit
Biletul Fasanolandia include accesul la 6 atracții din parc (la alegere), la spectacolele de la Teatrul Fantasy, muzee și expoziții. În plus, biletul include și accesul la zona pietonală cu animale din parcul Zoosafari.

Program
Programul Parcului Zoosafari Fasanolandia pentru anul 2025 este:
- 1-28 februarie 2025: sâmbătă-duminică, casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 1-21 martie 2025: vineri-duminică, casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 22-23 martie 2025: casa de bilete Zoosafari 09.30-15.00, casa de bilete Fasanolandia 10.00-16.00
- 24-27 martie 2025: închis
- 28 martie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 29-30 martie 2025: casa de bilete Zoosafari 09.30-15.00, casa de bilete Fasanolandia 10.00-17.30
- 31 martie-26 septembrie 2025: casa de bilete Zoosafari 09.30-15.00, casa de bilete Fasanolandia 10.00-16.00
- 27-28 septembrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.30-16.00
- 29-30 septembrie 2025: casa de bilete Zoosafari 09.30-15.00, casa de bilete Fasanolandia 10.00-16.00
- 1-3 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 4-5 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.30-16.00
- 6 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 7, 14, 21, 28 octombrie 2025: închis
- 8-10 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 11-12 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.30-16.00
- 13 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 15-20 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 22-24 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00
- 25-26 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.00-17.00
- 27 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 29-30 octombrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00; Fasanolandia închis
- 31 octombrie-2 noiembrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.00-17.00
- 3-30 noiembrie 2025: sâmbătă-duminică, casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00
- 1-5 decembrie, 9-12 decembrie, 15-19 decembrie, 22-25 decembrie 2025: închis
- 6-8 decembrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.30-16.00
- 13-14 decembrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.30-16.00
- 20-21 decembrie 2025: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.30-16.00
- 26 decembrie 2025-6 ianuarie 2026: casa de bilete Zoosafari 10.00-14.00, casa de bilete Fasanolandia 10.30-15.00

Vizită la Parcul Zoosafari Fasanolandia
Parcul Zoosafari Fasanolandia este alcătuit din parcul zoologic Zoosafari și din parcul de distracții Fasanolandia.
Parcul Zoosafari
Vizita parcului safari se poate face doar cu mașina (mergând cu viteză foarte mică). Traseul are circa 6 kilometri, iar pe parcurs vei întâlni animale sălbatice care trăiesc aici liber – printre ele se numără girafe, elefanți, tigri, lei, urși, bivoli, rinoceri, zebre, girafe, cămile și cerbi.




Turul durează circa 40 de minute-1 oră. La final, vei parca mașina (parcarea costă câțiva euro și se achită numerar) și vei continua vizita, intrând în zona pietonală cu primate (la aceasta ai acces cu oricare dintre cele două tipuri de bilete). Aici poți vedea cimpanzei, gorile și lemuri.

Urmează (doar cu biletul Zoosafari) un tur panoramic de circa 30 de minute la Lacul mamiferelor mari, unde vei ajunge cu un trenuleț suspendat numit MetroZoo (în fiecare vagon pot sta 6 persoane). Lacul și micile sale insule sunt populate de giboni, hipopotami, urși bruni și urși polari. La întoarcere, vei descoperi Satul maimuțelor.



În final, vei vizita Sala tropicală, întinsă pe circa 700mp. Aici vei descoperi lumea reptilelor și a peștilor. Vizita durează circa 30 de minute.
Parcul Fasanolandia
Parcul Fasanolandia este zona de divertisment, cu peste 20 de atracții, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Printre ele vei găsi roata panoramică, roller coasterele Mirage Rosso și Eurofighter, Turnul Sputnik, Super Jumper, African River și Rapid River, carusele, o Veneție în miniatură, cu Podul Rialto și plimbări cu gondole și multe altele.




Tot în Fasanolandia se află Oaza iepurilor, Muzeul Dinozaurilor, expoziții și o reconstituire în miniatură a Pugliei, cu casele trulli și monumente reprezentative, precum Catedrala San Nicola din Bari, Catedrala din Trani sau Castel del Monte. La Teatrul Fantasy au loc periodic diferite spectacole.
Vei mai găsi aici zona Madagascar (insula lemurilor) și Sea Lion Aquarium (cu foci, lei de mare și pinguini). Pentru accesul la acestea va trebui să plătești un supliment la fața locului.

Reguli și sfaturi
- Înainte de a vizita parcul, verifică cum va fi vremea. În caz de condiții meteo nefavorabile, este posibil ca multe zone să se închidă.
- Păstrează biletele de intrare pe toată durata vizitei în parc.
- Asigură-te că ai la tine și bani cash.
- Nu este permis să atingi animalele și nici să le hrănești.
- Dacă ești cu copiii, ar fi bine să-i duci la toaletă înainte de a începe turul safari.
- În timpul vizitei parcului safari, este interzis să ieși din mașină. În caz de nevoie, va trebui să claxonezi, pentru a anunța personalul parcului.
- Pe traseul cu mașina nu te poți opri decât pentru câteva momente, pentru a face fotografii.
- În unele zone din parcul safari, este obligatoriu să ții ferestrele mașinii închise.