Biserica San Bernardino alle Ossa din Milano

Biserica San Bernardino alle Ossa din Milano

Biserica San Bernardino alle Ossa este poate cea mai ciudată și cea mai sumbră biserică din Milano. Așa cum îi spune și numele (alle ossa), interiorul său este decorat cu oasele și craniile unor oameni morți în urmă cu mai multe secole. Dacă ești interesat de locuri mai deosebite, adaug-o pe lista obiectivelor de vizitat în Milano.

Program

Biserica San Bernardino alle Ossa se poate vizita în timpul următorului program:

Atenție! În zilele de duminică se poate vizita doar biserica, osuarul este închis!

Biserica San Bernardino alle Ossa se află în Piazza Santo Stefano, în stânga Bazilicii Santo Stefano Maggiore, la doar 10 minute de mers pe jos față de Domul din Milano.

Nu confunda Biserica San Bernardino cu Basilica Santo Stefano Maggiore, care domină piața! Biserica San Bernardino este spre stânga acesteia (în fotografie se vede un colț).
Nu confunda Biserica San Bernardino cu Basilica Santo Stefano Maggiore, care domină piața! Biserica San Bernardino este spre stânga acesteia (în fotografie se vede un colț).

Bilete

Accesul în Biserica San Bernardino alle Ossa este gratuit (citește mai mult despre ce poți vedea gratis în Milano). Cei care doresc pot lăsa o mică donație pentru întreținerea bisericii.

Vizită la San Bernardino alle Ossa

Complexul San Bernardino alle Ossa este alcătuit din biserică și din osuar, ale căror origini datează din sec. al XIII-lea.

Pe la 1145, în această zonă se găsea un cimitir în care erau îngropați cei care mureau în spitalul San Barnaba in Brolo, aflat în apropiere. Mai târziu, în 1210, când spațiul pentru înmormântări s-a dovedit insuficient, în capătul cimitirului s-a ridicat o structură în care se strângeau oasele exhumate. În anul 1268, lângă acest osuar a fost construită și o mică biserică, dedicată Fecioarei Maria, Sfântului Sebastian și Sfântului Ambrozie. Odată cu lucrările de extindere din anul 1340, lor li s-a adăugat un nou patron: Sf. Bernardino din Siena.

În anul 1642, clopotnița Bisericii Santo Stefano, care se afla în fața osuarului, s-a prăbușit, distrugând atât osuarul, cât și bisericuța, care a fost reconstruită imediat. Pentru refacerea osuarului au fost nevoie de mai mulți ani, acesta fiind terminat abia în 1695. Bolta noii clădiri a fost împodobită cu frescele cunoscutului pictor baroc Sebastiano Ricci, originar din Veneto. Pictura înfățișează sufletele care se înalță spre paradis, înconjurate de îngeri. În timpane, sunt reprezentați cei patru sfinți protectori: Fecioara Maria, Sf. Ambrozie, Sf. Sebastian și Sf. Bernardino.

Bolta osuarului este decorată cu frescele lui Sebastiano Ricci din sec. al XVII-lea.
Bolta osuarului este decorată cu frescele lui Sebastiano Ricci din sec. al XVII-lea.

Deasupra altarului din marmură, este o reprezentare a Fecioarei Maria îngenuncheată lângă corpul lui Iisus. A fost realizată la jumătatea sec. al XVIII-lea, în timpul dominației spaniole, fiind asemănatoare cu Madonnele din bisericile din Spania.

Reprezentarea Fecioarei aflată în nișa de deasupra altarului este de influență spaniolă.
Reprezentarea Fecioarei aflată în nișa de deasupra altarului este de influență spaniolă.

Totuși, suntem siguri că nici aceasta și nici pictura bolții nu vor fi cele care îți vor atrage imediat atenția, ci sutele de cranii și de oase îngrămădite în nișele din pereții capelei-osuar. Privind mai atent, vei observa că până și pilaștrii dintre nișe, dar și cornișele de la baza cupolei sunt decorate cu cranii, creând o imagine ciudată, sumbră și apăsătoare.

Craniile decorează pereții capelei, formând decorațiuni macabre.
Craniile decorează pereții capelei, formând decorațiuni macabre.

Au fost așezate aici craniile din vechiul osuar (cel dărâmat din cauza prăbușirii clopotniței în anul 1642), dar și oase exhumate mai târziu, din cimitire desființate după închiderea spitalului în anul 1652. Cele mai multe sunt rămășițele unor oameni săraci, care au murit din cauze naturale. Li se adaugă, pe peretele opus altarului, craniile unor infractori, pedepsiți la moarte prin decapitare. Mai sunt cei morți în închisori, pentru care nu s-a mai găsit loc în cimitire sau chiar nobili care fuseseră înmormântați pe lângă bisericile din jur.

Ca imaginea să fie și mai macabră, o legendă populară spune că în fiecare an, pe 2 noiembrie, de Ziua Morților, rămășițele unei fetițe, aflate lângă altar, revin la viață și antrenează celelalte schelete într-un fel de dans sumbru...

San Bernardino alle Ossa
San Bernardino alle Ossa

Mult timp s-a crezut că oasele de la San Bernardino ar fi aparținut unor creștini uciși de eretici, pe vremea în care Sf. Ambrozie era episcop al orașului Milano. Astfel, biserica și osuarul au dobândit o mare popularitate în rândul milanezilor, care au început să numească locul "Sanctuarul Inocenților". Cum comunitatea de credincioși a tot crescut, era nevoie de o biserică mai încăpătoare. Astfel, în anul 1750, a fost construită în stânga osuarului o biserică mai mare, numită de atunci San Bernardino dei Morti sau San Bernardino alle Ossa.

Spre dreapta, una dintre capelele bisericii, adăpostește mormintele unor descendenți ai lui Cristofor Columb (exploratorul s-a născut în Italia, iar casa sa memorială se numără printre obiectivele turistice din Genova). 

În final, o curiozitate: în anul 1738, regele Ioan al V-lea al Portugaliei a fost atât de impresionat de osuarul de la San Bernardino, încât a construit unul asemănător la Evora, lângă Lisabona, numit Capela dos Ossos.

Aplică codul CIAO5 înainte de finalizarea rezervării pe Tiqets și vei avea o reducere de 5%.

 

Te-ar putea interesa și:

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează