Biserica Santa Maria delle Grazie din Milano

Biserica Santa Maria delle Grazie din Milano este cunoscută în primul rând pentru pictura "Cina cea de taină", aflată în fosta sală de mese a călugărilor, transformată azi în Muzeul Cenacolo Vinciano. Dincolo de opera lui Da Vinci, biserica este foarte frumoasă și merită o vizită în sine. Din anul 1980, este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Bilete pentru Biserica Santa Maria delle Grazie

Intrarea în Biserica Santa Maria delle Grazie este gratuită – nu sunt necesare bilete. Nu uita că îmbrăcămintea trebuie să fie decentă – umerii trebuie să fie acoperiți și nu este permis accesul cu pantaloni scurți, fuste scurte sau șapcă.

Pe de altă parte, Muzeul Cenacolo Vinciano, unde se află "Cina cea de taină" a lui Da Vinci, este un muzeu de stat, cu gestiune separată, și pentru a-l vizita pe acesta va trebui să cumperi bilete online.

Program

Turiștii pot vizita Biserica Santa Maria delle Grazie în timpul următorului program:

• luni-sâmbătă: 09.00-12.20, 15.00-17.50
• duminică: 15.00-17.50

Puțină istorie

Santa Maria delle Grazie constituie una dintre cele 11 comunități monahale dominicane din Italia.

Povestea sa începe în jurul anului 1460, atunci când Gaspare Vimercati, comandantul armatelor lui Francesco Sforza, donează ordinului dominican un teren pe care se afla o mică capelă cu o icoană a Fecioarei, numită Maria delle Grazie. Se hotărăște ca în acel loc să se construiască o biserică și o mânăstire. Lucrările încep în anul 1463, avându-l ca arhitect pe Guiniforte Solari (care supraveghea pe atunci lucrările de la Domul din Milano) și se finalizează în anul 1482. 

Zece ani mai târziu, Ludovico Sforza, poreclit Il Moro, ducele din Milano, decide să refacă complexul, dorind să îl transforme în mausoleu al familiei sale. Îi angajează în acest scop pe doi artiști renumiți ai acelor timpuri, aflați pe lângă curtea sa: Leonardo da Vinci va picta refectoriul (sala de mese a mânăstirii), iar arhitectul Donato Bramante va aduce modificări construcției, adaptând formele gotice noilor tendințe renascentiste.

În secolele următoare, între anii 1558 și 1775, mânăstirea Santa Maria delle Grazie a devenit sediu al Tribunalului Inchiziției, iar în anul 1799, în timpul ocupației lui Napoleon, a fost transformată în cazarmă și mai multe opere de artă au fost trimise în Franța.

Complexul s-a întors în posesia călugărilor dominicani abia în anul 1924, după mai multe lucrări de restaurare. Alte intervenții de refacere au urmat după bombardamentele anglo-americane din anul 1943, când părți din biserică și din mânăstire au fost distruse.

Vizitarea Bisericii Santa Maria delle Grazie

Înainte de a intra în biserică, observă fațada. Este sobră, construită din cărămidă, în stilul specific zonei Lombardia.

Elegantul portal de intrare, din marmură albă, a fost prima modificare dorită de Ludovico Sforza. Antablamentul de deasupra celor două coloane este decorat cu cinci medalioane reprezentând figuri umane. În luneta de sus se află o frescă realizată în sec. al XVIII-lea.

Interiorul bisericii este împărțit în trei nave, separate de coloane de granit, cu capiteluri corintice.

Bolțile sunt decorate cu soarele cu raze, una dintre emblemele milaneze cel mai întâlnite. 

În părțile laterale se găsesc mai multe capele, folosite în trecut de familiile importante din Milano drept loc de rugăciune și de înmormântare. Decorațiile care le împodobesc au fost realizate, pe cheltuiala acestor familii, de artiști importanți ai epocii. Pe unii dintre pilaștrii care le mărginesc se mai păstrează câteva portrete ale unor călugări dominicani.

Frescele din prima capelă din partea stângă, dedicată Sfintei Ecaterina, au fost realizate în sec. al XV-lea, de Montorfano (a cărui pictură, "Răstignirea", o poți admira în refectoriu, dacă vei vizita “Cina cea de taină”). Crucifixul din bronz și statueta Ecce Homo, din teracotă, îi aparțin lui Francesco Messina.

A șasea capelă din stânga este închinată Sfântului Iosif. Panoul de altar prezintă Sf. Familie cu Sf. Ecaterina din Alexandria și a fost pictat de Paris Bordone, discipol al lui Tițian.

A patra capelă din dreapta este Capela Sfintei Coroane. Acolo unde se află acum tabloul "Coborârea de pe cruce", al lui Caravaggino, din sec. al XVII-lea, stătea în trecut pictura "Încoronarea cu spini", a lui Tițian, care a fost dusă de Napoleon la Luvru. Frescele de pe boltă și pereți au fost pictate în anul 1542 de Gaudenzio Ferrari și reprezintă scene din Patimile lui Hristos: răstignirea la stânga și biciuirea și Ecce Homo spre dreapta.

Ultima capelă din stânga bisericii (Cappella del Rosario) este chiar capela inițială, în jurul căreia a început construcția mânăstirii. 

Ultima parte a bisericii, mai înălțată, și având o cupolă impunătoare, este numită "tribuna" și este considerată una dintre cele mai importante realizări renascentiste din nordul Italiei. Este partea construită de Bramante la sfârșitul sec. al XV-lea, inspirat fiind de Sacristia Veche (Sagrestia Vecchia), proiectată de Brunelleschi pentru Biserica San Lorenzo din Florența. Acesta era locul în care ar fi trebuit să fie înmormântat Ludovico Sforza. Ducele a murit însă în exil, în Franța, iar monumentul funerar care ar fi trebuit să acopere mormântul său și pe cel al soției sale, Beatrice d'Este, se află în complexul Certosa di Pavia.

Beatrice a murit foarte tânără, în anul 1497, la doar 22 de ani, în timpul unei nașteri. Legendele milaneze spun că Ludovico, îndurerat, ar fi construit atunci un pasaj secret ce lega Castello Sforzesco cu Biserica Santa Maria delle Grazie, pentru a ajunge mai ușor la mormântul iubitei sale soții. Dincolo de legende, nu există dovezi cu privire la existența acestui tunel, iar dezvoltarea orașului a făcut imposibilă munca de cercetare a istoricilor și arheologilor.

Din "tribună" poți ieși în micul claustru al mânăstirii. Este poreclit și "Claustrul broaștelor", datorită fântânei din mijloc, decorată cu patru broaște din bronz, prin gura cărora iese apa. 

Dacă ieși pe aici din complex, vei ajunge în Via Caradosso, de unde se vede foarte frumos exteriorul "tribunei", decorată în partea de jos cu steme ale familiei Sforza și mai sus cu medalioane cu sfinți ce alternează cu motive florale.