1. Home
2. Lombardia
3. Milano

Castelul Sforzesco din Milano

Castelul Sforzesco (Castello Sforzesco) este unul dintre cele mai impunătoare monumente din orașul Milano, fiind și unul dintre cele mai mari castele din Europa. Astăzi găzduiește mai multe muzee, în cadrul cărora vei găsi Pietà Rondanini, ultima lucrare cunoscută a lui Michelangelo și o sală decorată de Leonardo da Vinci. Chiar dacă nu vrei să vizitezi muzeele, merită să vezi castelul de afară (accesul în curțile interioare este gratuit).

Preț intrare și bilete

Prețul unui bilet de intrare la muzeele din Castelul Sforzesco este:

• adult: 5 EUR
• sub 18 ani: gratuit (dar este necesar bilet)
• 18-25 de ani: 3 EUR
• peste 65 de ani: 3 EUR

Biletul de intrare include accesul la toate muzeele din castel:

• la subsol: Muzeul Arheologic (sectiunea de preistorie și protoistorie, secțiunea egipteană)
• la parter: Muzeul de Artă Veche, Sala delle Asse (Leonardo da Vinci), Sala de Arme, Muzeul Pietà Rondanini (Michelangelo)
• la etajul 1: Muzeul Mobilierului și al Sculpturilor din Lemn, Pinacoteca, Muzeul Instrumentelor Muzicale, Muzeul de Arte Decorative (tapiseriile Trivulzio și sala de bal)
• la etajul 2: Muzeul de Arte Decorative

Pont: intrarea la muzeele Castelului Sforzesco este gratuită în prima și a treia zi de marți din fiecare lună (după ora 14.00), precum și în prima duminică din fiecare lună (în această zi nu se pot face rezervări).

În fiecare week-end, la ora 11.00, au loc tururi ghidate – sâmbăta în limba engleză și duminica în limba italiană. Întâlnirea este la ora 10.45, la Info point, iar prețul este de 20 EUR/pers.

Accesul în curțile interioare ale Castelului Sforzesco este gratuit.

Există și un bilet care dă acces la drumul de strajă de pe zidurile castelului, cu vedere panoramică. Prețul acestui bilet este:

• adult: 10 EUR
• sub 6 ani: gratuit
• 6-18 ani: 5 EUR
• peste 65 de ani: 5 EUR

Biletele se pot cumpăra direct de la casa de bilete sau online, pe site-ul muzeului.

Dacă plănuiești un city break în Milano de minim 3 zile și vrei să vizitezi mai multe, vezi dacă nu merită să cumperi YesMilano Card, care include transport public și intrare gratuită la obiective importante (printre care și muzeele din Castelul Sforza).

Cumpără YesMilano Card

Folosește codul CIAO5 înainte de finalizarea rezervării și vei avea 5% reducere.

Program

Programul de vizitare al muzeelor din Castelul Sforzesco este următorul:

• luni: închis
• marți-duminică: 10.00-17.30
• 25 decembrie: închis
• 1 ianuarie: închis
• 1 mai: închis

Casa de bilete închide la ora 16.30, iar ultima intrare în orice muzeu este la ora 17.00.

Accesul în curțile castelului este gratuit, în timpul următorului program:

• luni-duminică: 07.00-19.30

Unde se află Castelul Sforzesco?

Castelul Sforzesco se află în Piazza Castello, aproape de centrul orașului. Poți ajunge acolo cu următoarele mijloace de transport public din Milano:

• metrou linia roșie M1 (stațiile Cairoli și Cadorna FN)
• metrou linia verde M2 (stațiile Lanza și Cadorna FN)
• tramvai (liniile 1, 2, 4, 12 și 14)
• autobuz (liniile 50, 57, 58 și 85)

Distanța dintre Castel Sforzesco și alte obiective turistice importante din Milano este:

• față de Pinacoteca Brera: 650m (9 minute de mers pe jos)
• față de Muzeul Cina cea de Taină: 900m (12 minute de mers pe jos)
• față de Teatrul Scala: 950m (13 minute de mers pe jos)
• față de Muzeul Național de Știință și Tehnologie Leonardo da Vinci: 1 km (14 minute de mers pe jos)
• față de Domul din Milano: 1,1 km (15 minute de mers pe jos)

Vizită la Castello Sforzesco

O scurtă istorie a castelului

Pe locurile în care astăzi vezi impunătorul castel din cărămidă roșie, s-a aflat în perioada romană unul dintre cele patru castre din oraș, numit Portae Jovis. În sec. al XIV-lea, Galeazzo II Visconti (care va da naștere primei familii dinastice din Milano), a construit o cetate numită Castello di Porta Giovia. În anul 1447, aceasta a fost distrusă aproape în întregime de mulțimea răsculată, care a proclamat Republica Ambroziană. Din cetatea lui Visconti astăzi nu se mai păstrează decât fundația din piatră gri dinspre șanțurile de apărare.

Câțiva ani mai târziu, Francesco Sforza a început reconstrucția castelului, care i-a luat numele: Castello Sforzesco. Francesco Sforza era un condotier (căpitan de mercenari) care preluase puterea, devenind astfel întemeietorul celei de-a doua dinastii conducătoare din Milano. După moartea lui Francesco, fiul său, Galeazzo Maria Sforza, a continuat lucrările de construcție și amenajare a palatului. 

Perioada de glorie a castelului a fost la sfârșitul sec. al XV-lea, sub domnia lui Ludovico Sforza, supranumit il Moro (fratele lui Galeazzo Maria). Iubitor de artă, acesta a chemat la curte pictori și arhitecți importanți (precum Bramante și Leonardo da Vinci), iar cetatea a devenit una dintre cele mai bogate și mai fastuoase reședințe din Europa.

Cucerirea Ducatului Milano de către francezi în anul 1499 a însemnat începutul perioadei de declin a castelului, care va trece de la francezi la spanioli și apoi la austrieci, pierzând definitiv caracterul de reședință nobiliară și fiind transformat în garnizoană militară.

La sfârșitul sec. al XIX-lea, după mai mulți ani de dezbateri (în care s-a propus și dărâmarea castelului, și construirea în loc a unui cartier rezidențial), s-a hotărât începerea lucrărilor de restaurare. Cel care s-a ocupat să readucă cetatea la forma pe care o avea în timpul familiei Sforza a fost arhitectul Luca Beltrami – același care a realizat Piazza della Scala și care a reconstruit Campanila San Marco din Veneția.

Astfel, castelul a devenit sediul mai multor muzee și instituții culturale, schimbând conotația negativă legată de anii de ocupație militară cu cea de simbol al orașului Milano.

Exteriorul Castelui Sforzesco

Întreaga construcție are formă pătrată și este înconjurată de ziduri înalte. Accesul se face prin patru porți:

• poarta principală, de sub Turnul Umberto I (spre Piazza Castello și stația de metrou Cairoli)
• Porta di Santo Spirito (spre stația de metrou Cadorna)
• Porta del Carmine (spre stația de metrou Lanza)
• Porta del Barcho (spre Piazza del Cannone și Parcul Sempione)

Turnul Umberto I (Torre del Filarete)

Impunătorul turn Umberto I, a cărui fațadă este îndreptată spre centrul orașului, este cel pe sub care vei intra dacă vii dinspre Piazza Castello. Se mai numește și Torre del Filarete ("Turnul lui Filaret"), de la numele arhitectului Antonio Averulino din Florența, poreclit Filarete (în limba greacă, filaretos înseamnă "iubitor de virtute"), care l-a proiectat în anul 1452. În anul 1521, în timpul dominației franceze, turnul, care fusese transformat în depozit de muniții, a explodat, distrugând zidurile înconjurătoare și provocând moartea castelanului.

Turnul actual este rezultatul reconstrucției făcute de Luca Beltrami. Pentru a-i reda forma originală, arhitectul a folosit desene din sec. al XVI-lea. Turnul a fost inaugurat în anul 1905, când a primit numele regelui Umberto I, omorât la Monza în anul 1900 și înmormântat în Panteonul din Roma. 

Privind turnul de sus în jos, vei vedea în partea superioară un ceas, pe al cărui cadran este pictat soarele cu raze, inspirat de emblema familiei Sforza. Mai jos, sub o arcadă, este statuia Sf. Ambrozie, protectorul orașului Milano, sculptată în stil renascentist. În stânga și în dreapta sa sunt pictate stemele conducătorilor din dinastia Sforza, având la bază inițialele acestora – Francesco, Galeazzo Maria, Gian Galeazzo, Ludovico il Moro, Massimilano și Francesco al II-lea. Și mai jos, deasupra porții de intrare, se află un basorelief care îl reprezintă pe regele Umberto I călare.

În colțurile din stânga și din dreapta ale zidurilor ce mărginesc Turnul Umberto I se află alte două turnuri mai mici: Torrione di Santo Spirito și Torrione del Carmine. Acestea au fost construite în anul 1452, din dorința lui Francesco Sforza de a fortifica latura dinspre oraș a castelului. Turnurile au la interior șase săli boltite care, de-a lungul timpului, au servit și drept închisori. Forma actuală li se datorează tot arhitectului Beltrami. Torrione del Carmine a funcționat pentru câțiva ani ca rezervor de apă potabilă, iar astăzi adăpostește Biblioteca de Artă.

Curtea Armelor

Curtea Armelor (Cortile delle Armi) este cea în care vei ajunge odată ce ai trecut pe sub Turnul Umberto I. Este cea mai mare dintre curțile interioare ale Castelului Sforzesco și era curtea de paradă, în care se adunau trupele care staționau în garnizoană.

Pe latura din stânga se află Porta del Santo Spirito și Spitalul Spaniol (Ospedale Spagnolo). Își ia numele de la faptul că din sec. al XVI-lea, din timpul dominației spaniole, a funcționat aici infirmeria garnizoanei. Decorațiile pictate au fost probabil executate în anul 1576. În Spitalul Spaniol se află astăzi Muzeul Pietà Rondanini, care găzduiește ultima operă cunoscută a lui Michelangelo.

Pe latura din dreapta, unde sunt expuse sarcofage și resturi arhitectonice din perioada romană, se deschide o altă intrare, Porta del Carmine. 

Pe latura din față, opusă Turnului Umberto I, se înalță Torre di Bona, construit în anul 1476. Turnul avea funcția de apărare, de aici putând fi supravegheat întreg castelul, dar era folosit și pentru detenție, în interior aflându-se o închisoare

În față este statuia din marmură albă a Sf. Ioan Nepomuk, realizată în sec. al XVIII-lea, din dorința ultimului castelan. Vechiul șanț de apărare al primei cetăți construite de Visconti în sec. al XIV-lea desparte Curtea Armelor de Curtea Ducală. 

Curtea Ducală

Trecând pe sub Porta Giovia, spre dreapta se va deschide o curte mai micuță, dreptunghiulară. Este Curtea Ducală (Corte Ducale), unde se afla reședința ducilor de Milano. Aici au locuit Galeazzo Maria Sforza și, mai târziu, Ludovico il Moro.

Pe latura din spate, curtea este mărginită de un portic construit în anul 1473 și poreclit "Porticul Elefantului" (Portico dell'Elefante), datorită frescei care încă se mai vede în partea stângă. În fresca de lângă, se mai văd picioarele din spate ale unui leu.

Apartamentele ducale, aflate la parter și la primul etaj, erau legate printr-o scară cu trepte foarte joase, astfel încât să permită ducilor să urce călare. Scara duce la loja renascentistă a lui Galeazzo Maria (Loggetta di Galeazzo Maria). 

Curtea Fortăreței

Vizavi de Curtea Ducală se află Cortile della Rocchetta (Curtea Fortăreței). Rocchetta era de fapt o cetate în cetate, fiind locul în care ducii se retrăgeau în caz de pericol. În trecut, accesul se făcea doar dinspre Curtea Armelor, pe un pod mobil, construit peste șanțul de apărare.

Pe pereții clădirii se mai pot vedea urmelor vechilor decorații, iar coloanele porticului au capiteluri ornate cu stemele familiilor Visconti și Sforza. Frumos decorate cu fresce sunt și bolțile porticului.

Porta del Barcho

Situată diametral opus față de Torre del Filarete (Turnul Umberto I), între reședința ducală și Rocchetta, Porta del Barcho permite accesul dinspre Piazza del Cannone și Parcul Sempione.

Parcul, format dintr-o zonă de grădină și o zonă cultivată, a fost creat încă de la sfârșitul sec. al XIV-lea, din dorința lui Gian Galeazzo Visconti. Începând cu anul 1457, când conducător al Milanului era Francesco Sforza, parcul a fost extins și i s-a adăugat o secțiune îngrădită. Au fost aduși iepuri, fazani, potârnichi, căprioare și cerbi, provenind din zone apropiate, precum Varese sau Lacul Como. Acest parc de vânătoare se numea barcho și la el face referire numele porții (Porta del Barcho). Era completat de grădina amenajată cu un lac de pescuit, de o livadă și de câmpuri cultivate cu cereale.

În dreapta porții (cum privești din afara castelului, dinspre parc) se află Turnul Castellana, cu Sala del Tesoro ("Sala Comorii"), iar în stânga Turnul Falconiera, cu Sala delle Asse, decorată de Leonardo da Vinci.

Ponticella

Ponticella este o construcție exterioară castelului, ridicată din dorință lui Ludovico il Moro, deasupra podului ce traversează șanțul de apărare, chiar lângă Turnul Falconiera. Conform tradiției, a fost realizată de Bramante, marele arhitect originar din orașul Urbino (azi regiunea Marche), al cărui nume este legat și de Bazilica Sf. Petru din Vatican.

Ponticella este alcătuită din trei mici camere (sălile 9 și 10 din Muzeul de Artă Veche) și un portic cu coloane. Camerele au fost decorate chiar de Leonardo da Vinci, dar decorația nu s-a păstrat. S-a păstrat însă denumirea de Salette nere ("Sălile negre"), așa cum le-a definit Ludovico în scrisorile sale. Într-una dintre săli, îmbrăcată în doliu, s-a refugiat, disperat de durere după moartea prematură a soției sale (Beatrice d'Este a murit în anul 1497, la doar 22 de ani, în urma unei nașteri). Spun legendele că, tot atunci, Ludovico ar fi construit un tunel care lega Castelul Sforzesco de Biserica Santa Maria delle Grazie, pentru a putea ajunge mai ușor la mormântul iubitei sale.

Decorațiile în tehnica graffiti, pe care le vezi azi în portic, au fost realizate târziu, la sfârșitul sec. al XIX-lea, în timpul restaurării executate de Luca Beltrami.

Muzee din Castello Sforzesco

Muzeul Pietà Rondanini

Muzeul Pietà Rondanini se află în clădirea numită Ospedale Spagnolo – "Spitalul Spaniol" (cum intri pe sub Turnul Umberto I, în stânga Curții Armelor). În interiorul său este adăpostită cea mai importantă lucrare din Castelul Sforzesco: Pietà Rondanini, ultima operă creată de Michelangelo.

Sculptura a fost găsită în anul 1564, la moartea artistului, în atelierul său din Roma. De acolo a dispărut și a fost regăsită abia peste 200 de ani mai târziu, în curtea palatului construit de marchizul Giuseppe Rondinini pentru a găzdui bogata sa colecție de artă. De la o formă modificată a numelui acestuia, opera a luat numele de Pietà Rondanini. În anul 1952, în urma unei subscripții publice, a fost cumpărată de orașul Milano, iar din anul 1956 a fost expusă la Castelul Sforzesco.

Sculptura, la care Michelangelo a lucrat mai bine de zece ani, a rămas neterminată. Spre deosebire de mult mai cunoscuta Pietà din Bazilica San Pietro, realizată la vârsta de 25 de ani, în Pietà Rondanini, artistul apelează la iconografia medievală: Maria este reprezentată în picioare, susținând corpul mort al lui Iisus. După cum vei vedea în schițele din muzeu, Michelangelo concepuse figuri mai puternice și mai musculoase, în stilul său caracteristic. Din această versiune inițială, s-au păstrat sculptate în blocul de marmură doar picioarele și brațul drept al lui Iisus și o bucată din chipul Mariei, pe care o poți observa dacă te uiți cu atenție spre dreapta vălului pe care îl poartă pe cap. Pe parcurs, artistul s-a răzgândit și a modificat sculptura, iar personajele au devenit alungite și filiforme, stilizate, aproape contopindu-se – cu greu îți mai poți da seama cine susține pe cine.

Muzeul de Artă Veche

Muzeul de Artă Veche se află la parter, intrarea făcându-se din Curtea Ducală. A fost inaugurat în anul 1900 și expune sculpturi și obiecte reprezentative pentru arta din Lombardia în perioada Evului Mediu și a Renașterii, provenind din săpături, biserici și reședințe milaneze. Lor li se adaugă opere ale unor artiști din Toscana. Sălile muzeului, parte a reședinței ducale, își păstrează decorația realizată din dorința lui Galeazzo Maria Sforza sau, mai târziu a lui Ludovico Sforza, numit il Moro.

În centrul celei de-a doua săli este expus monumentul funerar din marmură al lui Bernabò Visconti, realizat în sec. al XIV-lea de Bonino da Campione. Monumentul a fost comandat chiar de Bernabò Visconti, care este reprezentat călare, având în dreapta și în stânga figurile Justiției și Puterii.

Sala a VIII-a este Sala delle Asse, care își datorează numele lambriurilor din lemn cu care era cândva îmbrăcată, pentru a o face mai plăcută și mai călduroasă. Mai este numită și Sala della Torre ("Sala Turnului"), întrucât se găsește în Turnul Falconiera. Era una dintre sălile ducale destinate întâlnirilor și audiențelor. 

Aceasta este sala pe care Leonardo da Vinci, chemat de Ludovico il Moro la curtea din Milano, a decorat-o în anul 1498, pictând o boltă formată din crengile împletite ale unor duzi. În epocă, duzii erau arbori importanți, căci viermii de mătase se hrăneau cu frunzele lor. Ludovico poruncise chiar plantarea mai multor livezi de dud, pentru creșterea viermilor de mătase. După o teorie, porecla de il Moro sub care a rămas în istorie Ludovico Sforza ar proveni tocmai de la denumirea dudului (morus în latină și moro în italiană). Mult mai răspândită este ipoteza conform căreia a primit acest apelativ din cauza aspectului său, cu păr negru și piele închisă la culoare (moro se traduce și prin "om brunet, maur"). Reprezentarea arborilor de dud în Sala delle Asse este și una simbolică: duzii erau considerați un simbol al înțelepciunii, iar rădăcinile lor puternice și ramurile care se împletesc pe boltă făceau trimitere la stabilitatea și unitatea statului pe care îl conducea Ludovico.

În centrul boltei se află stema ducală, iar inscripțiile albastre în cadran aurit fac referire la trei evenimente importante: alianța cu împăratul Maximilian, consfințită prin căsătoria acestuia cu nepoata lui Sforza, Bianca Maria, sprijinul cerut împăratului în războiul împotriva regelui Franței, Carlo al VIII-lea și acordarea titlului de duce.

Pictura a fost redescoperită abia în anul 1893, odată cu restaurarea castelului. Fragmentele monocrome care se mai văd pe pereți au fost atribuite tot lui Leonardo. Dacă ești interesat de activitatea marelui inginer, artist și inventator, poți vizita Muzeele Leonardo da Vinci din Milano.

Aplică codul CIAO5 înainte de finalizarea rezervării și vei avea o reducere de 5%.

Și sala XI, numită Sala dei Ducali, de la stemele ducale care îi decorează tavanul, făcea cândva parte din apartamentele private ale familiei Sforza. Bolta albastră este ornată cu stemele lui Galeazzo Maria Sforza, încadrate de inițialele GZ MA și titlul DVX MLI (Galeazzo Maria Duce de Milano).

Sala XII este fosta capelă ducală, amenajată în anul 1473, din dorința lui Galeazzo Maria Sforza, care se pare că a sugerat și programul iconografic. Pereții auriți sunt decorați cu figuri de sfinți, iar în medalionul de pe boltă este reprezentat Dumnezeu Tatăl, înconjurat de heruvimi și arhangheli. Mai jos este pictat Hristos înviat din morți, deasupra sarcofagului păzit de soldați. În lunete este pictată Buna Vestire și stemele familiei Sforza, astăzi decolorate. Pe peretele unde în trecut era altarul este expusă o sculptură a Fecioarei cu Pruncul, datând din sec. al XV-lea.

Sala XIII este numită Sala delle Colombine ("Sala Porumbeilor"), datorită decorației care repetă motivul soarelui ce are în centru imaginea unui porumbel și care amintește de o țesătură de mătase. În trecut parte din apartamentele ducale, sala adăpostește astăzi unele dintre cele mai importante opere de sculptură din a doua jumătate a sec. al XIV-lea.

Sala XV este numită Sala degli Scarlioni, datorită decorației cu linii albe și roșii în zigzag, numite scaglioni sau scarlioni. În această sală ducele oferea audiențe și convoca Consiliul secret. Tot aici este adăpostită o altă operă de artă importantă – statuia funerară a lui Gaston de Foix, realizată de Agostino Busti la începutul sec. al XVI-lea, din marmură de Carrara. Statuia a fost comandată de Francisc I, rege al Franței, pentru ducele Gaston de Foix, mort în anul 1517, în bătălia de la Ravenna.

Muzeul Mobilierului și al Sculpturilor din Lemn

Muzeul Mobilierului și al Sculpturilor din Lemn, aflat la primul etaj al reședinței ducale, a avut ca nucleu colecția cumpărată în anul 1908 de la familia Mora din Bergamo căreia, pe parcursul anilor, i s-au adăugat alte achiziții. Două dintre cele mai valoroase obiecte sunt cabinetul Passalacqua și cufărul cu decorație chinezească.

Cabinetul Passalacqua a fost comandat de Quintino Lucini Passalacqua, preot la Catedrala din Como. A fost lucrat în anul 1613, într-un atelier din Milano, din lemn, fildeș, bronz aurit, argint, cristal de stâncă și pietre semiprețioase. Simbolistica sa este una filozofică: atunci când rațiunea se lasă ghidată de simțuri, lucrurile merg rău. Toată decorația este realizată în jurul acestei teme: mica statuetă de bronz din centru reprezintă rațiunea trasă de cinci animale sălbatice, statuetele din fildeș simbolizează cele cinci simțuri, iar în micile scene de dedesubt sunt pictate scene biblice.

Cufărul cu decorație chinezească a fost realizat peste 150 de ani mai târziu, în anul 1773, de Giuseppe Maggiolini. A fost lucrat în stil rococò, din mai multe tipuri de lemn, cu ornamente din bronz reprezentând măști de teatru și medalioane centrale cu scene orientale.

Pinacoteca

Tot la primul etaj al reședinței ducale se află și Pinacoteca, o colecție de picturi lombarde care acoperă perioada secolelor XV-XVIII, cărora li se adaugă picturi venetiene, flamande și olandeze din sec. al XVII-lea. Câteva dintre numele cele mai faimoase sunt Andrea Mantegna, Giovanni Bellini, Correggio, Tintoretto, Lorenzo Lotto, Bramantino, Bernardino Luini și Canaletto.

Madonna dell'Umiltà, pictată de Filippo Lippi în anul 1432, provine din biserica Santa Maria del Carmine din Florența, unde pictorul depusese votul monahal. În biserică era plasată la înălțime și fusese realizată astfel încât să fie privită de jos în sus. Fecioara este înconjurată de sfinți ai ordinului dominican și de îngeri. Cei din urmă sunt reprezentați fără aripi, într-o încercare, comună în epocă, de a da o dimensiune mai umană imaginilor religioase.

Tot din sec. al XV-lea datează și "Madonna în glorie", realizată de Andrea Mantegna în anul 1497, pentru altarul principal al Bisericii Santa Maria în Organo din Verona. Compoziția este scenografică: Fecioara și Pruncul sunt înconjurați de heruvimi, iar arbori încărcați cu citrice încadrează pictura. Spre stânga sunt sfinții Ioan Botezătorul și Grigorie cel Mare, iar spre dreapta Sf. Benedict și Sf. Ieronim, ultimul ținând în mâini macheta bisericii.

O altă operă de artă importantă păstrată în Pinacotecă este tabloul realizat de Canaletto la jumătatea sec. al XVIII-lea și achiziționat în anul 1995. Reprezintă digul din Veneția, cu coloana Sf. Teodor din Piazzetta San Marco și Biserica Santa Maria della Salute.

Muzeul de Arte Decorative

Muzeul de Arte Decorative se găsește în Rocchetta, la etajul al doilea. Este una dintre cele mai importante colecții de acest tip, printre exponatele sale găsindu-se obiecte din ceramică și fildeș, aur și bronz, tapiserii prețioase sau sticlă de Murano și Boemia.

Într-una dintre săli poți vedea compasul geometric militar al lui Galileo Galilei, realizat la Padova, din cupru aurit, la începutul sec. al XVII-lea. Galilei a descris modul de funcționare în tratatul "Operațiunile compasului geometric și militar", publicat în anul 1606, tratat care era vândut sau oferit împreună cu compasul. Din cele 60 de compasuri, doar cinci se mai păstrează astăzi: unul la Castelul Sforzesco, unul la Muzeul de Istorie al Științei din Florența, unul la Institutul Geografic Militar din Florența, unul la Universitatea din Pisa și unul în Marea Britanie, la Cambridge.

În altă sală se găsește o vitrină cu obiectele din porțelan realizate de Gio Ponti în sec. al XX-lea. Ponti este unul dintre cei mai faimoși arhitecți și designeri italieni. Printre numeroasele sale lucrări se numără și restaurarea Universității din Padova (pe care îți recomandăm să o treci pe lista obiectivelor de vizitat în Padova).

Dintr-o altă perioadă – cea a Antichității târzii (începutul sec. V), datează tableta din fildeș, lucrată în basorelief, reprezentându-le pe cele două Marii venite să plângă la mormântul lui Iisus. Este și una dintre primele imagini cunoscute ale Sfântului Mormânt, înfățișat sub imaginile evangheliștilor Luca (simbolizat de taur) și Matei (simbolizat de înger).

Muzeul Instrumentelor Muzicale

Tot în Rocchetta, dar la primul etaj, se află și Muzeul Instrumentelor Muzicale, care expune circa 90 de instrumente diferite, provenind din Europa și din afara ei.

Într-una dintre săli a fost reconstruit un studio de fonologie muzicală al televiziunii italiene Rai, care a funcționat în perioada 1955-1983, producând muzică electronică și coloane sonore pentru radio și televiziune.

Unul dintre cele mai interesante instrumente expuse în muzeu este virginalul dublu (virginalul este un vechi instrument, cu coarde și claviatură). A fost realizat în anul 1600, la Anvers, din lemn de plop, brad, stejar și fag. În instrumentul mai mare este cuprins un instrument mai mic – cele două puteau fi folosite în același timp, de doi muzicieni, sau virginalul mai mic era așezat deasupra celui mai mare, claviatura sa acționând simultan ambele instrumente. Pe capac sunt pictate scene care înfățișează societatea flamandă surprinsă în timpul unor activități de relaxare: lectură, excursie cu barca sau vânătoare de cerbi.

Mai departe, vei găsi marea Sală de Bal, decorată cu cele 12 tapiserii reprezentând lunile anului, realizate după desenele lui Bramantino, la începutul sec. al XVI-lea.

Muzeul Arheologic 

Muzeul Arheologic se află la subsol, cu intrare din Curtea Ducală. Exponatele datează dintr-un interval de timp care se extinde din neolitic (mileniile VI-IV î.Hr) și până la romanizarea din sec. III-I î.Hr.

Aplică codul CIAO5 înainte de finalizarea rezervării pe Tiqets și vei avea o reducere de 5%.