Concerte la Veneția

Concerte la Veneția

Una dintre activitățile pe care le poți face în Veneția este să asiști la un concert de muzică clasică sau de operă. Acestea au loc în bisericile sau în palatele din oraș. Multe spectacole sunt organizate și la Teatrul La Fenice.

Concertele în bisericile San Vidal și Pietà (cunoscută drept "biserica lui Vivaldi") sunt organizate de grupul Interpreti veneziani. Ansamblul de muzică clasică a fost înființat în anul 1987 și, în afara concertelor pe care le ține în Veneția, participă la turnee și festivaluri de muzică clasică în toată lumea. 

Concertele au loc în aproape fiecare zi a săptămânii, iar muzicienii care interpretează se schimbă de obicei de la o reprezentație la alta. În funcție de dată, sunt interpretate concertele lui Vivaldi din seria "Anotimpurile", dar și alte lucrări de Vivaldi, Corelli, Mozart, Bach sau Handel.

Locurile nu sunt alocate, așa că, dacă vrei să ai un loc mai bun, ar fi bine să sosești cam cu 30-45 de minute înainte de începerea concertului. Nu uita că ești într-o biserică, deci îmbrăcămintea trebuie să fie decentă. În timpul concertului este interzis să faci fotografii.

Concerte în Biserica San Vidal

La Biserica San Vidal poți ajunge foarte ușor, luând vaporetto (linia 1 sau 2) și coborând la stația Accademia. Biserica se găsește chiar lângă Ponte dell'Accademia, vizavi de Galeriile Academiei.

Biserica San Vidal se află în apropiere de Podul Academiei.
Biserica San Vidal se află în apropiere de Podul Academiei.

Biserica San Vidal nu mai este folosită de mult timp pentru ceremonii religioase. O vreme, a fost utilizată drept spațiu de expoziție pentru artă modernă și contemporană, iar apoi a fost amenajată ca loc de concerte de muzică clasică.

În Biserica San Vidal sunt organizate concerte de muzică clasică.
În Biserica San Vidal sunt organizate concerte de muzică clasică.

Prețul unui concert este de 32 EUR/adult, respectiv 26 EUR pentru pers. sub 25 de ani și peste 65 de ani. Durata este de circa 1 oră și 20 de minute.

REZERVĂ CONCERT BISERICA SAN VIDAL

Powered by GetYourGuide

Prima biserică a fost construită în acest loc în anul 1084, în timpul dogelui Vitale Falier, fiind dedicată Sfântului Vitale (sau Vidal), patronul acestuia. De-a lungul timpului, biserica a fost reconstruită de mai multe ori, aspectul actual datând de la sfârșitul sec. al XVII-lea.

În Biserica San Vidal se află câteva lucrări de artă importante. Deasupra altarului, poți vedea "Gloria Sf. Vidal", pictată de Vittore Carpaccio în anul 1514. Panoul îl prezintă pe San Vitale pe cal și patru sfinți ce adoră Fecioara cu Pruncul. De-o parte și de alta sunt statuile din marmură sculptate de Antonio Gai, ce reprezintă "Credința" și "Tăria".

Panoul de altar a fost pictat de Carpaccio. Statuile care îl încadrează simbolizează două virtuți creștine: credința și tăria.
Panoul de altar a fost pictat de Carpaccio. Statuile care îl încadrează simbolizează două virtuți creștine: credința și tăria.

Pe peretele din stânga se află "Imaculata concepție", pictată de Sebastiano Ricci și "Hristos răstignit, cu sfinți", de Giulia Lama.

Jos, de la stânga la dreapta: Trevisani ("Sf. Sebastian și Sf. Rocco"), Giulia Lama ("Hristos răstignit"), Sebastiano Ricci ("Imaculata Concepție"). Deasupra: Antonio Vasillachi ("Înălțarea").
Jos, de la stânga la dreapta: Trevisani ("Sf. Sebastian și Sf. Rocco"), Giulia Lama ("Hristos răstignit"), Sebastiano Ricci ("Imaculata Concepție"). Deasupra: Antonio Vasillachi ("Înălțarea").

Nu departe de San Vidal, se găsește Biserica San Maurizio, în care își are sediul Muzeul Muzicii.

O colecție de instrumente muzicale vechi poți admira și în interiorul Bisericii San Vidal.
O colecție de instrumente muzicale vechi poți admira și în interiorul Bisericii San Vidal.

Concerte în Biserica Pietà

O altă biserică în care se organizează concerte este Santa Maria della Visitazione, numită și Chiesa della Pietà. Poți ajunge la ea cu liniile de vaporetto (stația San Zaccaria) sau pe jos, dacă te afli în apropiere de Piazza San Marco (biserica se află la 5 minute de Palatul Dogilor, pe Riva degli Schiavoni).

Biserica Santa Maria della Visitazione, numită și Pietà sau "Biserica lui Vivaldi"
Biserica Santa Maria della Visitazione, numită și Pietà sau "Biserica lui Vivaldi"

În Chiesa della Pietà se interpretează, în funcție de ziua din săptămână, fie "Anotimpurile" lui Vivaldi, fie o selecție numită Around Vivaldi, cu piese de Vivaldi și de alți compozitori ai secolului al XVIII-lea. Prețul unui concert este de 34 EUR/pers. Ca și în cazul concertelor din Biserica San Vidal, durata este în jur de 1 oră și 20 de minute.

Rezervă concert "Anotimpurile"

Powered by GetYourGuide

Rezervă concert "Around Vivaldi"

Powered by GetYourGuide

Aceasta este biserica promovată adesea sub numele de "biserica lui Vivaldi". Adevărul este însă că Vivaldi nu a cântat niciodată aici. Marele violonist și compozitor a murit în anul 1741, iar biserica pe care o vezi astăzi a fost construită în perioada 1745-1760. Vivaldi a activat într-adevăr în Biserica Pietà, dar în vechea biserică, cea care astăzi nu mai există. Aceasta se găsea pe locul în care este acum Hotel Metropole (în dreapta bisericii actuale). În interior, hotelul mai păstrează (în spatele holului, spre dreapta) două coloane din vechea construcție.

Și în Biserica Pietà se organizează concerte.
Și în Biserica Pietà se organizează concerte.

Acest lucru nu diminuează însă experiența de a asista la un concert în Chiesa della Pietà, mai ales că biserica a fost construită încă de la început în acest scop și are o poveste interesantă. Arhitectul său, Giorgio Massari, a proiectat-o astfel încât acustica să fie foarte bună, pentru că era folosită și drept sală de concerte. Interiorul, de formă ovală, fusese gândit special pentru a ajuta acustica, iar atriul de la intrare era menit să o izoleze de zgomotele de afară.

Giorgio Massari a proiectat Biserica Pietà astfel încât acustica sa să fie perfectă.
Giorgio Massari a proiectat Biserica Pietà astfel încât acustica sa să fie perfectă.

Lângă biserică se afla în trecut mânăstirea cu același nume, pe lângă care funcționa și un orfelinat, unde se preda muzică. Instituția se numea Pio Ospedale della Pietà și fusese înființată în anul 1346. Fondatorul său, călugărul Pieruzzo d'Assisi, mișcat de numărul mare al copiilor abandonați pe străzile Veneției, umbla prin tot orașul, strigând Pietà! Pietà! ("Milă! Milă!"), pentru a strânge donații – de aici provine numele de Pietà. Pe o latură a bisericii, în exterior, se mai păstrează o placă cu o inscripție prin care sunt blestemați și excomunicați, conform unei bule papale din anul 1548, aceia care au mijloace să-și crească copiii, dar îi abandonează în orfelinatul Pietà.

Pe Rio dei Greci, spre dreapta, în mijloc, este Palazzo Gritti e Cappello Memmo, care a fost încorporat în Ospedale della Pietà.
Pe Rio dei Greci, spre dreapta, în mijloc, este Palazzo Gritti e Cappello Memmo, care a fost încorporat în Ospedale della Pietà.

Și a mai rămas ceva din vechea biserică – ceea ce în italiană se numește ruota degli innocenti ("roata inocenților") – un sistem conceput astfel încât părinții nevoiți să-și abandoneze copiii să își poată păstra anonimatul. Era un fel de cilindru rotitor, realizat de obicei din lemn, cu o parte laterală deschisă. Acesta era așezat într-o nișă a peretelui mânăstirilor sau spitalelor, spre exterior și protejat de un sistem de gratii cu deschizături care permiteau doar introducerea nou-născuților. Părinții așezau bebelușul în această deschizătură și sunau un clopoțel. Atunci venea cineva din mânăstire sau din spital, după caz, și învârtea cilindrul, aducând astfel copilul în interiorul instituției. "Roți" de acest gen se mai păstrează și în Florența (la Ospedale degli Innocenti), Roma (la fostul spital Santo Spirito in Saxia, lângă Vatican) sau Pisa (la Ospedale dei Trovatelli), dar și în alte orașe din Europa.

"Roata inocenților" de la fosta mânăstire Pietà se găsește astăzi încorporată în zidul Hotelului Metropole (lateral, înspre Calle della Pietà).

Ceea ce a mai rămas din "roata inocenților" se găsește astăzi într-unul dintre zidurile laterale ale Hotelului Metropole.
Ceea ce a mai rămas din "roata inocenților" se găsește astăzi într-unul dintre zidurile laterale ale Hotelului Metropole.

Fetele care trăiau în orfelinatele de pe lângă mânăstiri studiau muzica și, de cele mai multe ori, deveneau instrumentiste foarte bune, formând adevărate orchestre care cântau în biserici. În Biserica Pietà se mai pot vedea și astăzi, pe ambele laturi și deasupra intrării principale, grilajele din fier forjat dincolo de care cântau fetele orfane.

În interiorul bisericii se află două picturi de Giambattista Tiepolo: pe tavanul de deasupra intrării este fresca "Tăria și Pacea", iar pe tavanul de deasupra corului se află "Triumful Credinței".

Alte concerte

Pe lângă concertele organizate în cele două biserici de mai sus, în Veneția mai au loc și alte spectacole. Printre ele se numără spectacolul de operă cu trei tenori și arii din Verdi și Puccini sau concertul interpretat de Orchestra Collegium Ducale în marea Sală de Consiliu a Palatului Închisorilor, de lângă Palatul Dogilor. Mai poți alege un concert de mandolină sau tot "Anotimpurile" lui Vivaldi, interpretat de muzicieni îmbrăcați în costume de operă.

Vezi concerte Veneția

Powered by GetYourGuide

Te-ar putea interesa și:

Bazilica San Marco din Veneția Bazilica San Marco din Veneția
Vizitează Basilica San Marco din Veneția. Vezi program 2025 și preț bilete intrare (normale și skip the line), tururi ghidate, informații și sfaturi utile.
Detalii

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează