19 obiective turistice de vizitat în Catania
Cele mai multe obiective turistice din Catania se concentrează în jurul centrului istoric care, datorită monumentelor baroce, a fost inclus în situl UNESCO "Orașele barocului târziu din Val di Noto" (Sicilia de sud-est). Preponderența barocului în Catania are o explicație istorică: după erupția Etnei din anul 1669 și cutremurul din anul 1693, orașul a fost distrus aproape în întregime. Atunci când au fost reconstruite palatele și bisericile, la începutul sec. al XVIII-lea, stilul baroc era în plină glorie, lucru care a influențat decisiv aspectul de astăzi al localității.
Pentru a vizita cele mai importante locuri și atracții turistice, vei avea nevoie cam de 2 zile (esențialul îl poți descoperi în câteva ore, cu un tur pietonal ghidat). Desigur, te poți caza în Catania și să o folosești ca bază pentru diferite activități și excursii spre Muntele Etna, Taormina sau Siracuza.
1. Piazza del Duomo
Eleganta Piazza del Duomo (Piața Domului) este inima barocă a orașului și centrul puterii religioase și civile. Clădirile care o mărginesc sunt caracterizate de contrastul dintre negrul pietrei vulcanice și albul marmurei de Carrara.
În centrul pieței este Fontana dell'Elefante ("Fântâna Elefantului"), deasupra căreia se înalță curioasa statuie din bazalt negru a unui elefant ce poartă un obelisc egiptean. Elefantul, numit de localnici u' Liotru, este simbolul orașului și ai să te lovești de el peste tot în timpul vacanței în Catania. O legendă spune că animalul ar fi fost creația unui mag pe nume Eliodor (de la care deriva și numele de u' Liotru), care îl folosea pentru a călători la Constantinopol. Nu se știe de fapt care este originea acestei statui, dar fântâna pe care o împodobește a fost realizată în anul 1737, de Giovanni Battista Vaccarini, un arhitect provenit din Palermo, care a adăugat și ochii și colții albi din calcar ai elefantului.
Piazza del Duomo este dominată de Catedrala Sfânta Agata (Domul), de la care își ia numele piața și care este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Catania.
În dreapta catedralei este Palazzo del Seminario dei Chierici, care adăpostește Museo Diocesano (Muzeul Diecezan), cu obiecte bisericești. De pe terasa acestuia pți vedea de sus Piața Domului, Via Etnea și Muntele Etna în fundal.
Museo Diocesano
Orar:
- luni, miercuri, vineri, sâmbătă: 09.00-13.00
- marți, joi: 09.00-13.00, 15.00-18.00
- duminică: închis
Preț bilet:
- adult: 7 EUR
- copil sub 10 ani: gratuit
- copil 10-18 ani: 4 EUR
- peste 65 ani: 4 EUR
- bilet combinat muzeu+Terme Achilliane: 10 EUR
- bilet combinat muzeu+Terme Achilliane+Monastero dei Benedettini: 15 EUR, bilet valabil timp de 30 de zile)
Pe colțul dinspre Via Garibaldi al pieței este Palazzo Pardo, unul dintre primele palate construite după cutremurul din 1693. Reședință a unei importante familii nobiliare, a devenit la sfârșitul sec. al XVIII-lea primul hotel din Catania.
Între Palazzo Pardo și Palazzo dei Chierici este Fontana dell'Amenano, realizată în anul 1867, de Tito Angelini, originar din Napoli. Amenano este râul care curgea cândva prin Catania dar, odată cu trecerea timpului, a fost acoperit și curge mai mult pe sub oraș, fiind vizibil doar în câteva locuri. Statuia tânărului care decorează fântâna simbolizează acest râu. Apa curge în mai multe trepte, până ajunge să semene cu o pânză fină, ceea ce i-a făcut pe catanezi să o numească acqua a linzolu.
În spatele fântânii începe la Pescheria, faimoasa piață de pește a Cataniei.
În partea opusă este Primăria, cunoscută sau numele de Palazzo Senatorio sau Palazzo degli Elefanti (Palatul Elefanților). Dacă vei privi fațada, vei înțelege cauza acestei denumiri – frontoanele ferestrelor de la primul etaj sunt decorate cu elefanți, care alternează cu litera "A", inițiala numelui Agata. Construcția clădirii a durat aproape un secol, din 1696 până în anul 1780, ceea ce explică și amestecul de stil baroc cu cel neoclasic.
În pasajul care dă spre curtea interioară (unde poți intra gratuit) sunt expuse cele două calești ale Senatului (sec. al XVIII-lea), care defilează în februarie, de Sf. Agata, cu ocazia sărbătorilor orașului. Tot atunci, autoritățile din Catania asistă la focurile de artificii de la balconul care decorează fațada.
Vezi tururi ghidate în Catania
2. Catedrala Sf Agata
Catedrala Sfânta Agata (Domul din Catania) este cea mai importantă biserică din oraș, arhitectura sa reprezentând un frumos exemplu de baroc sicilian.
Catedrala a fost construită în sec. al XVIII-lea, pe ruinele unei biserici vechi, de secol XI, distrusă de cutremurul din anul 1693. Fațada, pe care tronează statuia Sfintei Agata, a fost realizată de arhitectul Vaccarini, din marmură de Carrara.
În interiorul bisericii se află mormântul compozitorului Vincenzo Bellini și moaștele sfintei venerate de locuitorii Cataniei.
În fiecare an, la început de februarie, sărbătorile dedicate Sfintei Agata atrag o mulțime de oameni, locuitori și turiști, iar imensele lumânări votive (candelore), bogat împodobite, sunt purtate în spate de credincioși pe străzile orașului.
Catedrala Sfânta Agata
Orar:
- luni-sâmbătă: 07.15-12.30, 16.00-19.00
- duminică: 07.45-12.30, 16.00-19.00
Preț bilet:
- gratuit
În curtea Catedralei Sant'Agata, spre dreapta, se găsește și intrarea în Terme Achilliane, băile romane din sec. IV-V, aflate în subteran, sub Piazza del Duomo.
Terme Achilliane
Orar:
- luni, miercuri, vineri, sâmbătă: 09.00-13.00
- marți, joi: 09.00-13.00, 15.00-18.00
- duminică: 10.00-12.45
Preț bilet:
- 5 EUR (duminica 3 EUR); duminica biletul se cumpără direct de la Terme, în timpul săptămânii de la Muzeul Diocezan
- bilet combinat muzeu+Terme Achilliane: 10 EUR
- bilet combinat muzeu+Terme Achilliane+Monastero dei Benedettini: 15 EUR, bilet valabil timp de 30 de zile)
Dacă vrei să afli mai multe informații, poți vizita Catedrala Sant'Agata și Termele cu un tur ghidat.
3. Badia di Sant'Agata
Chiar lângă catedrală, pe Corso Vittorio Emanuele, se află Badia di Sant'Agata, biserica fostei mânăstiri. Îți recomandăm să o treci pe lista locurilor de vizitat în Catania pentru vederea minunată pe care ți-o oferă de la înălțime.
Biserica a fost construită în anul 1782. Arhitectul a fost același Giambattista Vaccarini, care a lucrat la reconstrucția mai multor clădiri după cutremurul din 1693.
În interior se află statuile Sfinților Benedict, Maria Imaculata, Agata (în altarul principal), Iacob și Evplu. Pe peretele din dreapta, pe un fundal din marmură galbenă, este crucifixul din lemn realizat de Ignazio Carnazza în anul 1696.
Urcând mai multe scări (în total, cu tot cu cupola, sunt 170 de trepte), vei ajunge la terase (până la prima poți ajunge și cu liftul).
După încă 57 de trepte, pe o scară îngustă și în spirală, pe care sensurile de mers sunt stabilite de un mic semafor, vei ajunge la nivelul cupolei. De acolo, de la la circa 40m înălțime, vei avea o spectaculoasă vedere la 360 de grade către Catania.
Badia di Sant'Agata
Orar:
- luni-sâmbătă: 09.30-12.30, 15.30-19.00
- duminică: 09.30-13.00, 15.30-19.00
Preț bilet:
- biserică: gratuit
- urcare în cupolă (cu sau fără ascensor): 5 EUR
În lunile aprilie-iunie și septembrie-noiembrie, Orchestra de Cameră din Catania organizează în Badia Sant'Agata concerte cu arii din operele marilor compozitori italieni.
4. Piața de pește (la Pescheria)
Piața de pește (la Pescheria) este una dintre cele mai renumite piețe tradiționale din Italia, iar ghidurile turistice o menționează întotdeauna în "Top 10 obiective de vizitat în Catania". Animată de strigătele vânzătorilor care își laudă mărfurile, piața este reprezentativă pentru ceea ce a însemnat dintotdeauna legătura orașului cu marea. Nu este un loc pentru cei slabi de înger, cu sensibilități la sânge, mirosuri și murdărie (vei vedea multe capete de pește), ci este mai degrabă pentru cei în căutare de experiențe autentice.
Piața se află foarte aproape de Dom, în spatele fântânii Amenano. În zona de lângă piață se găsesc și multe restaurante. Îți recomandăm Scirocco Sicilian Fish Lab, în special pentru o gustare rapidă și Vuciata – numele se referă chiar la strigătele vânzătorilor de pește)
La Pescheria
Orar:
- luni-sâmbătă: în general până la orele 13-14 (cel mai bine este să mergi dimineață)
- duminică: închis
Preț bilet:
- -
Rezervă tur ghidat cu degustare
5. Via Etnea
Cu o lungime de 3 km, Via Etnea este principala stradă din centrul Cataniei, în mare parte pietonală. Este plină cu tot felul de magazine, cafenele și patiserii (recomandăm Pasticceria Savia, pentru cannoli, arancini și alte bunătăți) și este animată mai ales dimineața și în timpul serii, când arșița se mai domolește. Se termină în Piazza del Duomo, iar vederea în partea opusă este chiar către Vulcanul Etna.
Imediat înainte de a ajunge în Piazza del Duomo, pe stânga, este Palazzo Sant'Alfano, construit în sec. al XVIII-lea, în care se găsesc astăzi mai multe unități de cazare: Ostello degli Elefanti, un hostel apreciat în Catania, cu o terasă panoramică pe acoperiș și apartamentele Al Duomo și La Regina del Duomo.
6. Piazza dell'Università
Aflată în apropiere de Piața Domului, pe Via Etnea, Piazza dell'Università (Piața Universității), de formă rectangulară, este un alt loc de vizitat în Catania.
După cum anunță și numele, aici se află palatul Universității, construit în anul 1696, la trei ani după cutremur. De la începutul sec. al XVIII-lea, palatul adăpostește rectoratul și biblioteca.
Latura opusă este dominată de palatul San Giuliano, construit în 1738, pentru familia nobiliară Paternò. Palatul i-a găzduit pe regele Italiei, Vittorio Emanuele al III-lea și pe regina Elena. Astăzi clădirea adăpostește birourile administrative ale Universității din Catania. Îți recomandăm să intri și să arunci o privire în frumoasa curte interioară.
În stânga sa se înalță un alt palat nobiliar din prima jumătate a sec. al XVIII-lea, cel al ducelui Gioeni d’Angiò. În acesta a fost găzduit Goethe în timpul șederii sale în Catania.
Pavajul pieței este realizat din piatră vulcanică, iar în centrul său poți vedea și aici elefantul, emblema oficială a orașului.
Felinarele de bronz din cele patru colțuri ale pieței au fost realizate în anul 1957 și sunt decorate cu scene mitologice locale.
Pe felinarul dinspre Palatul Gioeni d’Angiò apare povestea lui Anfinomos și Anapia, cei doi frați care și-au salvat părinții de râul de lavă al Etnei.
Pe felinarul din dreapta Palatului San Giuliano este legenda lui Colapesce, fiul de pescar renumit pentru abilitățile sale de a rezista sub apă. Auzind despre el, regele Siciliei a decis să-i pună la încercare puterea. A aruncat în apă trei obiecte, în locuri de adâncime din ce în ce mai mare. Colapesce a recuperat primele obiecte, dar când a fost vorba să aducă și ultimul obiect – un inel –, nu a mai apărut la suprafața apei. Se spune că, scufundându-se în căutarea acestuia, ar fi observat că Sicilia este sprijinită pe trei coloane: Capo Peloro (Messina), Capo Passero (Siracuza) și Capo Lilibeo (Marsala). Vâzând că una dintre coloane era plină de crăpături și aproape distrusă de focul Etnei, Colapesce ar fi decis să rămână pentru totdeauna sub apă, pentru a o susține, astfel încât Sicilia să nu se scufunde.
Statuile de pe felinarul din dreapta Palatului Universității prezintă legenda cavalerului Uzeta, fiu al unui țesător, care a reușit să urce pe scara socială învingându-i pe sarazinii care ocupaseră Castelul Ursino și căsătorindu-se cu fiica regelui.
Pe felinarul din stânga Palatului Universității este povestea Gammazitei, o tânără fată din sec. al XIII-lea, care a preferat să se arunce într-un puț decât să cedeze avansurilor unui soldat francez.
În Piazza dell'Università se instalează, în luna decembrie, bradul de Crăciun, iar pe străduțele din jur se organizează un târg cu obiecte de sezon.
7. Basilica della Collegiata
Tot pe Via Etnea, după Piazza dell'Università, vei remarca o biserică destul de frecventată de vizitatori, dar și de localnici, care aleg adesea să se căsătorească aici. Este Basilica di Maria Santissima dell'Elemosina, cunoscută mai mult sub numele de Basilica della Collegiata. A fost construită în prima jumătate a sec. al XVIII-lea și este printre cele mai frumoase biserici baroc din Catania.
În interior, pe altarul principal, este așezată o icoană a Fecioarei cu Pruncul, copie a unei icoane bizantine. Orga datează din sec. al XVIII-lea, iar frescele au fost pictate în anul 1896, de Giuseppe Sciuto.
În biserică, pe la jumătatea laturii din stânga, se găsește și cea mai "tânără" dintre marile lumânări (candelore) folosite de sărbătoarea Sfintei Agata. A fost construită în anul 1876 și deschide procesiunea Sfântului Văl, care se îndreaptă de la Collegiata către catedrală.
Basilica della Collegiata
Orar:
- luni-duminică: 09.00-12.00, 16.00-19.00
Preț bilet:
- gratuit
8. Teatrul Massimo Bellini
Teatro Massimo Vincenzo Bellini este unul dintre cele mai frumoase teatre lirice din Italia și merită cu siguranță o vizită. Se poate vizita cu tururi ghidate de 45 de minute, care au loc în limbile italiană și engleză.
Teatrul a fost inaugurat în anul 1890 și pe scena sa s-au perindat interpreți și opere celebre, începând cu Norma lui Bellini. Știai că de la această operă provine denumirea pastelor a la Norma, unul dintre felurile tradiționale de mâncare siciliană?
Teatro Massimo Bellini
Orar:
- marți-sâmbătă, vizite ghidate la orele 09.00, 10.00, 11.00 și 12.00
Preț bilet:
- adult: 6,5 EUR
- copil sub 18 ani: 4,5 EUR
- peste 65 ani: 4,5 EUR
9. Via Crociferi
Via Crociferi este numită și "strada bisericilor baroce" sau "salonul baroc" al Cataniei.
În piața din capătul dinspre Via Vittorio Emanuele II, acolo unde se înalță și monumentul dedicat cardinalului Dusmet, dar și casa natală a lui Vincenzo Bellini, este Biserica San Francesco d'Assisi all'Immacolata. A fost construită în prima jumătate a sec. al XIX-lea, pe locul în care în perioada romană exista un templu dedicat zeiței Demetra. În interior se păstrează orga la care cânta Bellini pe când era copil.
Înaintând, vei ajunge la Arcul Sf. Benedict (l'Arco di San Benedetto), care marchează de fapt intrarea pe Via Crociferi, unind cele două părți ale Mânăstirii San Benedetto: Badia Grande și Badia Piccola (în care își are sediul Muzeul de Artă Contemporană).
Arcul a fost construit în anul 1704 – se spune că într-o singură noapte și este faimos pentru legenda calului fără cap. În sec. al XVIII-lea, nobilii obișnuiau să folosească arcul drept loc pentru întâlniri secrete. Pentru a evita apariția unor eventuali martori nedoriți, au răspândit zvonul că pe stradă ar umbla fantoma unui cal fără cap. Un tânăr, dorind să dovedească faptul că sunt doar povești, a pariat că va putea să traverseze Via Crociferi în miezul nopții, fară să i se întâmple nimic. Ajungând la Arco di San Benedetto, a înfipt un cui în zid, pentru a demonstra reușita faptei sale. În întuneric, nu și-a dat seama că în cui și-a prins și o bucată din mantie. Încercând să meargă mai departe, a simțit ca ceva îl ține în loc. Nevazând pe nimeni, a murit de infarct, speriat de presupusa fantomă a calului fără cap.
Biserica San Benedetto a fost contruită în sec. al XVIII-lea și este renumită pentru frumoasa scară de intrare din interior, ale cărei balustrade sunt împodobite cu statui de îngeri – la Scalinata degli angeli ("Scara îngerilor").
Urmează, pe aceeași parte, Biserica San Francesco Borgia, construită în prima jumătate a sec. al XVIII-lea și Colegiul Iezuit.
Pe partea opusă este Biserica San Giuliano, numită și il belvedere di Via Crociferi. După ce vizitezi interiorul și cripta, urcă până pe terase și apoi până în vârful cupolei. Să fii literalmente în vârful cupolei unei biserici este o experiență pe care nu ai ocazia să o trăiești prea des.
Ultima biserică de pe stradă, aflată după următoarea intersecție, este Biserica San Camillo de Lellis, construită și ea tot în sec. al XVIII-lea.
Via Crociferi
Orar:
Monastero San Benedetto:
- aprilie-octombrie: 10.00-13.30, 14.30-18.30
- noiembrie- martie: 09.30-13.30, 14.30-18.30
- ultima intrare cu 30 de minute înainte
Biserica San Giuliano:
- luni-duminică, 10.00-19 (ultima intrare la ora 18.45)
Preț bilet:
Monastero San Benedetto:
- adult: 6 EUR
- copil sub 6 ani: gratuit
- copil 6-14 ani: 3 EUR
- copil 14-18 ani: 4 EUR
Biserica San Giuliano:
- 5 EUR
10. Villa Cerami
Villa Cerami se găsește într-o curte plină de verdeață, în celălalt capăt al străzii Crociferi (opus față de casa memorială a lui Bellini).
Astăzi sediu al Facultății de Drept, vila datează din sec. al XVIII-lea și a fost cândva reședința de vară a familiei Rosso di Cerami. Arhitectul a fost Gian Battista Vaccarini, care a împodobit vila cu o scară monumentală și cu un portal de intrare deasupra căruia se găsește blazonul cu cometă al familiei. În interior se găseau fresce, decorațiuni baroce și mobilier valoros.
În anul 1881, Villa Cerami i-a găzduit pe regele Umberto I și pe regina Margherita, în onoarea cărora a fost organizat un bal, în sala care astăzi este Aula Magna.
În prima jumătate a sec. al XX-lea, clădirea a fost lăsată în paragină. Și-a redobândit frumusețea de odinioară odată cu trecerea în proprietatea Universității din Catania, care s-a ocupat de restaurare.
Din anul 2024, Villa Cerami se poate vizita cu tururi ghidate. Chiar dacă nu alegi o vizită ghidată, poți intra în curte (gratuit), pentru a admira vila și grădina din exterior.
Villa Cerami
Orar tururi ghidate:
- 16 noiembrie 2024: 16.00
- 17 noiembrie 2024: 11.00, 12.00
- 23 noiembrie 2024: 16.00
- 24 noiembrie 2024: 11.00, 12.00
- 30 noiembrie 2024: 19.00, 20.00 și 21.00
- e necesară rezervare (telefon sau mesaj Whatsapp) la 0039 3349242464
Preț bilet:
- adult: 7,5 EUR
- copil sub 7 ani: gratuit
- pers. 7-19 ani: 2,5 EUR
- peste 65 de ani: 6,5 EUR
11. Palatul Biscari
Palazzo Biscari (Palatul Biscari) este unul dintre cele mai frumoase palate ale Cataniei, mărturie a vieții luxoase a nobilimii din secolele trecute. Sălile sale decorate cu fresce, prin care s-au perindat personaje faimoase, precum Goethe, au constituit și platoul pentru filmarea unor producții cinematografice.
Palatul a fost construit în sec. al XVIII-lea și are circa 700 de camere. În saloanele sale decorate cu fresce se organizează și astăzi concerte și seri de gală.
Palatul se poate vizita pe cont propriu sau cu tururi ghidate, de circa 30 de minute.
Palazzo Biscari
Orar:
- diferă în funcție de evenimentele care au loc; în general este deschis de luni până vineri, între orele 10.00 și 13.00
- vizite ghidate în limba italiană: orele 10.00, 10.30, 11.00, 11.30, 12.00, 12.30
- vizite ghidate în limba engleză: orele 10.30, 11.30 și 12.30
- vizite ghidate în limba franceză: orele 10.00, 11.00 și 12.00
Preț bilet:
- adult: 10 EUR
- copil sub 10 ani: gratuit
- peste 65 ani: 7 EUR
12. Il Monastero dei Benedettini di San Nicolò l’Arena
Din Piazza dei Quattro Canti, de pe Via Etnea, strada urcă, mărginită de copaci de leandru, către dealul Montevergine. În vârful său se află Monastero dei Benedettini, numită și Monastero di San Nicolò l'Arena, a doua cea mai mare mânăstire benedectină din Europa, după cea de la Mafra, din Portugalia. Astăzi este sediu al Departamentului de Științe Umane al Universității din Catania.
Mânăstirea a fost fondată în anul 1558, dar a fost afectată atât de erupția vulcanului din anul 1669, cât și de cutremurul din 1693. Construcția Bisericii San Nicolò all'Arena a fost reluată de mai multe ori, dar nu a fost niciodată terminată.
Mânăstirea are două claustre – Chiostro di Levante și Chiostro dei Marmi. Primul are în mijloc așa-numitul caffeaos (de la termenul german kaffe-haus), un loc unde se putea bea cafeaua în aer liber.
Conform unei legende urbane, un tunel secret ar uni Mânăstirea Benedectinilor cu Mânăstirea San Benedetto din Via Crociferi.
Poți intra să arunci o privire în mânăstire și în curtea interioară dar, dacă ești interesat să afli și să vezi mai multe, este mai bine să rezervi un tur ghidat. Vizita durează circa 75 minute și include cele două claustre, etajul din sec. al XVI-lea, astăzi sediu al Bibliotecii, locuințele romane (domus), Giardino dei Novizi, bucătăriile și pivnițele din sec. al XVIII-lea, precum și scara monumentală.
Monastero dei Benedettini
Orar:
- tururi ghidate în limba italiană (pentru cei care nu vorbesc italiană se oferă un text tradus în engleză): luni-duminică, la 11.00, 12.00, 13.00, 14.00, 16.00 și 17.00
- tururi ghidate în limba engleză: luni-duminică, ora 10.00 și ora 15.00
Preț bilet:
- adult: 10 EUR
- copil sub 7 ani: gratuit
- pers. 7-19 ani: 3 EUR
- pers. peste 65 de ani: 7,5 EUR
- bilet combinat vizită ghidată la Monastero dei Benedettini + bilet la Muzeul Diecezan + bilet Terme Achilliane: 15 EUR (biletul este valabil 30 de zile de la data emiterii)
Nu departe de Mânăstirea Benedectinilor, se află Terme della Rotonda, băi romane ce datează din sec. I d.Hr. În perioada bizantină au fost acoperite cu o cupolă, fiind transformate în biserică.
13. Teatrul roman
În apropierea mânăstirii, spre Piazza del Duomo, poți vizita Teatrul roman din Catania, construit în sec. al II-lea. Teatrul putea găzdui până la 7000 de spectatori, iar gradenele, construite din piatră vulcanică, erau acoperite cu marmură. Deși teatrul a fost în mare parte distrus de erupții și de cutremure, tot îți poți da seama de grandoarea sa din trecut.
Teatrul roman
Orar:
- luni-duminică, 09.00-19.00
- ultima intrare la ora 18.30
Preț bilet:
- adult: 6 EUR
- sub 18 ani: gratuit
- 18-25 ani: 3,5 EUR
Pe aceeași stradă cu Teatrul Roman se găsește și Legatoria Prampolini. Dacă ești pasionat de cărți, află că această librărie fondată în anul 1894 de Giuseppe Prampolini este cea mai veche din Catania.
14. Amfiteatrul roman și Piazza Stesicoro
Amfiteatrul roman din sec. al II-lea, aflat în Piazza Stesicoro, era unul dintre cele mai impunătoare ale antichității. Se spune că era întrecut doar de Colosseumul din Roma. De altfel, amfiteatrul din Catania este poreclit și il Colosseo nero ("Colosseul negru"). Este greu să-ți imaginezi astăzi că avea o capacitate de 15.000 de spectatori, privind cele câteva ruine care s-au mai păstrat. O mare parte din el a fost folosit ca piatră de construcție pentru Catedrala Sf. Agata și pentru centura de ziduri a orașului. În anul 1943, în tipul celui de-al Doilea Război Mondial, amfiteatrul a fost folosit drept refugiu.
Închis timp de trei ani pentru restaurare, amfiteatrul roman din Catania a fost redeschis publicului la începutul lui iulie 2024.
Amfiteatrul roman
Orar:
1 noiembrie-31 decembrie 2024:
- luni-duminică: 09.00-17.00
- 25 decembrie 2024: închis
Casa de bilete închide cu 30 de minute înainte.
Preț bilet:
- adult: 4 EUR
- copil sub 10 ani: gratuit
- copil 11-18 ani: 3 EUR
- peste 65 de ani: 3 EUR
În spatele amfiteatrului se află Biserica San Biagio (Sant'Agata alla Fornace), unde se păstrează cuptorul care se crede că a fost folosit la martiriul Sfintei Agata. De aici pornește în fiecare an processione della luminaria, continuând pe Via Etnea, până la catedrala din Piazza del Duomo.
În capătul opus al pieței se află statuia lui Vincenzo Bellini, iar în împrejurimi se organizează și un târg.
15. Cartierul San Berillo
Lângă Piazza Stesicoro este cartierul San Berillo, care ia numele primului episcop al orașului. Cândva periculos și cu o reputație îndoielnică, cartierul a trecut printr-un proces de reabilitare, în cadrul proiectului Trame di Quartiere. A căpătat o nouă viață, devenind o zonă de interes cultural și turistic, iar astăzi este cunoscut drept cartierul street art.
Mica piață Goliarda Sapienza (fosta Piazza delle Belle), dedicată scriitoarei născute pe aceste locuri, a devenit centrul acestei renașteri creative. În fiecare seară, turiști, dar și localnici, stau la coadă pentru a prinde o masă la restaurantul La Pentolaccia, iar barul FIRST a fost, așa cum îi spune și numele, primul deschis aici.
Din piațetă pornește o alee inundată de plante și de obiecte colorate, fiind scenă pentru mai multe murale.
În apropiere este Via San Michele, numită și "strada artiștilor", datorită atelierelor pictorilor și fotografilor.
Tot în zonă se află și istoricul Teatru Sangiorgi. Construit pe la 1900, acesta a fost transformat în anii '50 în cinematograf și mai târziu închis. La sfârșitul sec. al XX-lea, a fost cumpărat de Teatrul Massimo Bellini și restaurat. A fost inaugurat în anul 2002 și în prezent este gazda unor spectacole apreciate.
Și, dacă tot a venit vorba de street art, pe drumul de la aeroportul din Catania spre centru, poți remarca și cele opt silozuri din port, care au fost pictate în cadrul proiectului Street Art Silos, ce a reunit artiști de street art din întreaga lume.
16. Castello Ursino
Construit în sec. al XIII-lea și învăluit de legende cu fantome, Castelul Ursino se afla cândva pe malul mării și era un simbol al puterii lui Frederic al II-lea. Astăzi este Muzeul Civic al orașului și se află la circa un kilometru distanță de țărm (zona dintre castel și litoral nu se numără printre cele mai civilizate din Catania și este de evitat în timpul serii). Din vremea în care fortăreața a servit drept închisoare, au rămas inscripțiile făcute pe pereți de către deținuți.
Castello Ursino
Orar:
- luni-duminică: 09.00-19.00
- ultima intrare la ora 18.00
Preț bilet:
- 6 EUR
- bilet redus: 3 EUR
17. Parcul Villa Bellini
Deschis publicului în anul 1883, parcul Villa Bellini (pe care cei din Catania îl numesc simplu 'a Villa) este cel mai mare din oraș, ocupând o suprafață de peste 70.000 m2. Pe la jumătatea străzii Via Etnea se deschide o intrare monumentală, mărginită de pini și palmieri.
O scară te conduce către mica colină pe care se află un chioșc din fier forjat, numit Chiostro della musica, în care se țineau cândva concerte. De acolo este o vedere frumoasă către Muntele Etna.
Una dintre aleile parcului, mărginită de busturi ale personalităților locale, poartă numele de Viale degli Uomini Illustri ("Bulevardul Oamenilor Iluștri").
Giardino Villa Bellini
Orar:
- 1 mai-31 octombrie: 07.00-22.00
- 1 noiembrie-30 aprilie: 07.00-20.00
Preț bilet:
- gratuit
În apropiere de parcul Villa Bellini se află și Via Santa Filomena, o stradă cunoscută pentru mulțimea de restaurante care oferă feluri clasice sau interpretate într-o cheie modernă. În ultimii ani, Via Santa Filomena a devenit "strada gastronomică" a orașului.
18. Grădina Botanică
O altă oază de verdeață în care te poți adăposti de căldura estivală a Cataniei este Grădina Botanică (Orto Botanico). A fost creată în anul 1858, de un călugăr benedectin și este împărțită în Orto Generale și Orto Siculo, cea din urmă având plante caracteristice florei Siciliei.
Grădina Botanică
Orar:
- luni-vineri: 09.30-18.30
- sâmbătă: 09.30-12.30
- duminică: închis
Preț bilet:
- gratuit
- tur ghidat (limba italiană): 7,5 EUR
REZERVĂ TUR GHIDAT (limba italiană)
19. San Giovanni Li Cuti
San Giovanni Li Cuti este un mic sat pescăresc, înglobat în Catania. Arată astăzi ca o stațiune, în care vechile locuințe se amestecă cu hoteluri și restaurante. Plaja este cu bolovani negri, de origine vulcanică, dar are și o parte cu nisip (tot negru).