13 obiective turistice de vizitat în Taormina

13 obiective turistice de vizitat în Taormina

Taormina nu are atât de multe obiective turistice precum au alte destinații, dar orașul este așa de frumos încât constituie o atracție turistică în sine.

Pentru a descoperi majoritatea obiectivelor din Taormina, ajunge să te plimbi o zi prin centru și să faci o plimbare cu telecabina până la mare, la Isola Bella. Noi îți recomandăm totuși să stai minim 2 zile, pentru a te bucura de frumusețea peisajului și pentru a face și excursii în împrejurimi.

Ca toate destinațiile faimoase, Taormina poate fi și foarte aglomerată, în special în timpul verii. Cel mai bine ar fi să o vizitezi la sfârșit de mai, început de iunie sau toamna, în lunile septembrie sau octombrie.

1. Corso Umberto I

Primul obiectiv turistic pe care ți-l recomandăm în Taormina este de fapt o stradă. Este strada principală, pietonală, care de-a lungul celor 800m străbate centrul istoric de la un capăt la altul, traversând și cele mai frumoase piețe. Plimbându-te pe Corso Umberto I, vei simți pulsul orașului și vei înțelege de ce Taormina este preferată deja de sute de ani ca destinație de vacanță. De-a lungul său se înșiră clădiri frumoase, biserici, puncte panoramice, colțuri pline de flori colorate, magazine cu mărci faimoase, suvenire și artizanat, localuri, gelaterii și hoteluri la care au poposit personaje faimoase. Dacă vrei să te cazezi în Taormina și să te rășfeți stând chiar în centru, îți recomandăm Hotel Victoria, la care a poposit cândva Oscar Wilde. Desigur, cei care preferă luxul pot alege Hotel San Domenico Palace, renumit pentru vedetele care i-au trecut pragul de-a lungul timpului (printre ele – Regele Edward al VIII-lea, Audrey Hepburn, Elizabeth Taylor, Sophia Loren și același Oscar Wilde) și, mai nou, pentru faptul că s-a filmat acolo al doilea sezon din serialul White Lotus.

Corso Umberto I este mărginit de magazine și localuri.
Corso Umberto I este mărginit de magazine și localuri.

Numele străzii amintește de Umberto I de Savoia, rege al Italiei în perioada 1878-1900. Strada, mărginită spre nord de Porta Messina și spre sud de Porta Catania, era în antichitate o parte din Via Valeria, drumul construit în sec. I î.Hr. pentru a lega Messina de Catania. În epoca romană, Via Valeria traversa orașul și cobora apoi spre mare.

În vechime, strada constituia o parte din Via Valeria, care lega Messina de Catania.
În vechime, strada constituia o parte din Via Valeria, care lega Messina de Catania.

2. Porta Messina

Porta Messina delimitează capătul de nord al străzii Umberto I, aflându-se într-o zonă în care cel mai probabil grecii și romanii au construit primele ziduri de apărare ale Taorminei antice.

Aspectul de astăzi al porții datează din anul 1808, când a fost inaugurată de Ferdinand al IV-lea de Bourbon, numindu-se, în onoarea acestuia, Porta Ferdinandea. Plăcuța din partea de sus a porții amintește această zi. Odată cu unificarea Italiei din anul 1860, numele a fost schimbat în Porta Messina.

Porta Messina
Porta Messina

3. Porta Catania

Aflată la celălalt capăt al străzii Umberto I, Porta Catania, după cum îi spune și numele, indica drumul din Taormina spre Catania. A fost construită, împreună cu cea de-a doua centură de ziduri de fortificație, în sec. al XII-lea, în perioada normandă. 

Poarta este cunoscută și sub numele de Porta del Tocco ("Poarta bătăii de clopot"), pentru că în piațeta adiacentă se țineau adunările publice. Acestea, fiind anunțate prin bătăi de clopote (tocchi) la ora 13.00, căpătaseră și denumirea de tocchi, iar Porta del Tocco desemna de fapt "Poarta Adunării".

Ultima reconstrucție datează din 1440, an care apare și pe placa de deasupra arcadei, ce poartă stema orașului și stema dinastiei de Aragon, încadrată de o ramă din piatră vulcanică neagră.

Porta Catania
Porta Catania

4. Piazza IX Aprile

Pe la jumătatea drumului între Porta Messina și Porta Taormina se găsește Piazza IX Aprile. Elegantă și cu o superbă vedere panoramică, este cea mai frumoasă (și cea mai fotografiată) piață din Taormina, fiind una dintre atracțiile turistice principale ale orașului.

Numele său inițial era Piazza Sant'Agostino, de la biserica omonimă, care ocupă o parte a pieței. În data de 9 aprilie 1860, printre cei adunați în catedrală, s-a răspândit vestea că Giuseppe Garibaldi debarcase la Marsala, pentru a elibera Sicilia de sub stăpânirea Bourbonilor. Chiar dacă debarcarea a avut loc de fapt o lună mai târziu, pe 9 mai, locuitorii au numit piața "9 Aprilie", după data în care au auzit prima dată zvonul.

Piazza IX Aprile
Piazza IX Aprile
Vederea spre Golful Naxos
Vederea spre Golful Naxos

Lângă terasa de unde poți admira vederea către Golful Naxos, Muntele Etna și colina pe care se află Teatrul antic, se află Biserica Sant'Agostino, cea care a dat inițial numele pieței. A fost contruită în sec. al XV-lea, iar astăzi este sediul Bibliotecii Comunale, în care se organizează din când în când și diferite expoziții.

Fosta biserică Sant'Agostino
Fosta biserică Sant'Agostino
Astăzi biserica este sediul Bibliotecii Comunale, iar în interior se organizează expoziții.
Astăzi biserica este sediul Bibliotecii Comunale, iar în interior se organizează expoziții.

Pe latura dinspre munte, piața este măginită de o altă biserică, San Giuseppe ("Sf. Iosif"), construită în sec. al XVII-lea, în stil baroc.

Biserica San Giuseppe
Biserica San Giuseppe

În stânga bisericii San Giuseppe se înalță Turnul cu ceas (Torre dell'orologio), numit și Porta di mezzo ("Poarta de mijloc"). A fost construit în sec. al XII-lea și refăcut de mai multe ori. Ceasul a fost adăugat în 1679, când turnul a fost reconstruit, după ce în urmă cu trei ani fusese distrus aproape complet de trupele franceze ale lui Ludovic al XIV-lea.

Clopotele din turn bat doar în data de 9 iulie, când este sărbătorit San Pancrazio, patronul orașului și în ziua în care este ales primarul Taorminei.

Turnul marchează intrarea în Borgo Medievale, unul dintre cele mai vechi cartiere din localitate.

Turnul cu ceas (stânga) este numit și "Porta de mijloc".
Turnul cu ceas (stânga) este numit și "Porta de mijloc".

5. Piazza del Duomo

Între Turnul cu ceas și Porta Catania se află Piazza del Duomo ("Piața Domului").

În centrul pieței este fântâna numită Quattro fontane ("Patru fântâni"). A fost construită în anul 1635, în stil baroc. Statuia de deasupra reprezintă emblema orașului: un centaur cu corp de femeie, care are pe cap o coroană și ține în mâna dreaptă un sceptru și în stânga un glob, simboluri ale puterii. Pe marginea bazinului care susține statuia sunt trecute numele celor patru administratori ai orașului care au ordonat construcția. În cele patru colțuri ale fântânii se înalță patru coloane, care au deasupra căluți de mare, din gura cărora ieșea cândva apă.

Piazza del Duomo
Piazza del Duomo

Catedrala (Domul din Taormina), care dă numele pieței, a fost construită în jurul anului 1400, pe ruinele unei biserici mai vechi și este închinată Sfântului Nicolae din Bari. Datorită arhitecturii, a mai fost numită și "catedrala fortificată". De-a lungul timpului, a suferit mai multe refaceri. Portalul principal datează din anul 1636, iar cele laterale din sec. al XV-lea și al XVI-lea. Interiorul este împărțit în trei nave prin șase coloane din marmură roz, care ar putea proveni de la teatrul antic. Valoros este altarul poliptic realizat de Antonello de Saliba în sec. al XVI-lea.

Interiorul Domului din Taormina
Interiorul Domului din Taormina
Altarul poliptic realizat de Antonello de Saliba (1504)
Altarul poliptic realizat de Antonello de Saliba (1504)

Aflat vizavi de catedrală, Barul Billy&Billy a fost în secolele trecute loc de întâlnire pentru artiști ca Alexandre Dumas fiul, Robert Faulkner, Tennesse Williams, Johannes Brahms, Oscar Wilde, Guy de Maupassant sau Richard Wagner.

Urcând treptele din dreptul fântânii, vei ajunge la un mozaic elenistic din sec. al II-lea î.Hr. Era o parte din pavajul curții unei locuințe private.

Mozaicul elenistic
Mozaicul elenistic

În apropiere de Piazza del Duomo se află și Palazzo Ciampoli. Construit în anul 1412, în stil catalan, a fost reședința familiei Ciampoli, al cărei blazon se găsește deasupra portalului de intrare. În anul 1926, în grădina palatului a fost construit Hotelul Palazzo Vecchio, a cărui arhitectură aduce aminte de Palazzo della Signoria din Florența. Palazzo Ciampoli este deschis doar atunci când sunt organizate expoziții sau alte evenimente.

6. Teatrul antic

Teatrul antic se numără printre cele mai importante obiective turistice din Taormina. Este situat pe un vârf de deal, în apropiere de Porta Messina, fiind al doilea cel mai vechi din Sicilia, după teatrul grec din Siracuza. A fost construit în sec. al III-lea î.Hr., de greci și reconstruit în sec. al II-lea d.Hr., în perioada romană. Vederea din situl arheologic este minunată, atât către nord, spre strâmtoarea Messina și Calabria, cât și către sud, spre Giardini Naxos și Muntele Etna. Pe scena Teatrului antic se organizează în mod regulat concerte și spectacole.

Teatrul antic

Orar:

1 noiembrie-31 decembrie 2024:

  • luni-duminică: 09.00-16.45 (casa de bilete închide la ora 16.00)

Preț bilet:

  • adult: 12 EUR
  • copil sub 18 ani: gratuit
  • cetățeni UE între 18 și 25 de ani: 6 EUR
  • vizită ghidată în limbile engleză, italiană, franceză, germană sau spaniolă: 24 EUR (bilet inclus), gratuit pentru copii sub 11 ani
Teatrul antic
Teatrul antic

7. Parcul Villa Comunale

Villa Comunale din Taormina este grădina publică, numită Parcul Florence Trevelyan, după numele creatoarei sale. Este o oază de verdeață, cu palmieri, chiparoși, măslini, magnolii și flori de hibiscus și bougainvillea. Are și o alee panoramică, de unde te poți bucura de una dintre cele mai frumoase priveliști din oraș.

Villa Comunale

Orar:

  • vara: 08.00-20.00
  • iarna: 08.00-18.00

Preț bilet:

  • gratuit
Villa Comunale
Villa Comunale

8. Isola Bella

Isola Bella este probabil cel mai cunoscut obiectiv turistic din Taormina. Despărțită de țărm printr-un istm de pământ, acoperit sau nu de apă, în funcție de nivelul mareei, insula este înconjurată de un peisaj fermecător, aflându-se în mijlocul unor ape incredibil de limpezi, cu stânci calcaroase, în care se ascund grote. La Isola Bella poți face plajă (există atât plaje libere, cât și plaje organizate), o poți vizita sau îi poți descoperi împrejurimile cu ajutorul excursiilor cu barca.

Isola Bella

Orar (pentru vizita insulei):

 

1 noiembrie-31 decembrie 2024:

  • 09.00-16.45
  • casa de bilete închide cu 45 de minute înainte

Preț:

  • adult: 5 EUR
  • copil sub 18 ani: gratuit
  • cetățeni UE cu vârsta între 18 și 25 de ani: 2,5 EUR
Isola Bella
Isola Bella

9. Funicularul din Taormina

Un funicular gestionat de ASM (Azienda Servizi Municipalizzati) leagă centrul istoric din Taormina, aflat la înălțime, de partea de jos, de lângă mare. Datorită diferenței de altitudine de 170m, cele câteva minute de mers, pe o distanță de vreo 700m, îți oferă priveliști frumoase asupra orașului și a Mării Ionice.

Funicularul din Taormina
Funicularul din Taormina

Funicularul din Taormina a fost construit în anul 1928 și a fost renovat de mai multe ori de-a lungul anilor.

Stația superioară a telecabinei (197m altitudine) se află în Via Luigi Pirandello, la 200m de Porta Messina. Stația de jos este Mazzarò (26m altitudine), la câteva sute de metri de Isola Bella. Telecabina vine din 15 în 15 minute.

Stația superioară se află la altitudinea de 197m.
Stația superioară se află la altitudinea de 197m.

Funicular Taormina

Orar:

  • 16 mai-14 octombrie: 08.00-01.30
  • 15 octombrie-15 mai: 08.00-20.00
  • în zilele de luni, ora de deschidere este 09.00

Preț bilet:

  • dus: 6 EUR
  • dus-întors: 10 EUR
  • abonament 1 zi: 20 EUR
  • abonament 1 săptămână: 85 EUR

 

Copiii cu înălțimea de peste 1 metru plătesc tarif întreg.

10. Biserica Madonna della Rocca

Madonna della Rocca ("Fecioara Stâncii") este o mică biserică, săpată în stâncă, în jurul anului 1640. Se află la înălțime și poți să ajungi acolo cu mașina sau cu autobuzele, însă există și un traseu pe care îl poți parcurge pe jos. Este un drum care începe din Taormina și șerpuiește pe versantul muntelui, având peste 500 de trepte. Traseul (pe hartă Salita Castello) începe de pe Via Circonvallazione, cam în partea de mijloc. Pentru a ajunge acolo, poți urca de pe Corso Umberto I pe Vicolo Stretto și apoi mergi spre dreapta, până vezi semnele spre castel și Via Crucis.

Traseul spre Madonna della Rocca începe de pe Via Circonvallazione.
Traseul spre Madonna della Rocca începe de pe Via Circonvallazione.
Va trebui să urci peste 500 de trepte.
Va trebui să urci peste 500 de trepte.

Drumul nu durează foarte mult (20-30 de minute), dar poate fi extenuant dacă îl faci în arșița soarelui. Este un traseu Via Crucis, pe parcursul căruia se găsesc 14 sculpturi ce rememorează Patimile lui Hristos în drumul spre răstignire. 

Pe traseu sunt sculpturi ce reprezintă Patimile lui Iisus.
Pe traseu sunt sculpturi ce reprezintă Patimile lui Iisus.

De la Madonna della Rocca, dar și de pe traseu, ai parte de priveliști superbe către oraș și către Teatrul antic.

Vederea către Taormina
Vederea către Taormina

Biserica are și o legendă. Se spune că un copil din satul Mola, de deasupra Taorminei, își păștea turma pe munte, când o furtună l-a forțat să caute refugiu, cu tot cu oile sale, într-o grotă din apropiere. În timpul vijeliei și a fulgerelor, când era îngrozit și cât pe ce să-și piardă curajul, în fața sa a apărut o tânără femeie îmbrăcată în haine albastre, care l-a liniștit și l-a asigurat că în curând va apărea soarele. Nu peste mult timp, furtuna s-a oprit, iar cerul s-a înseninat. Părinții, care îngrijorați de soarta fiului, plecaseră să-l caute, l-au găsit liniștit, în mijlocul oilor. Băiatul a povestit întâmplarea, iar cei care au venit să vadă locul au observat că pe stâncă rămăsese imprimată o figură ce semăna cu a Fecioarei. Chiar acolo a fost ridicată o bisericuță ce a luat numele Madonna della Rocca.

Mica biserică Madonna della Rocca
Mica biserică Madonna della Rocca
Interiorul bisericii este săpat în stâncă.
Interiorul bisericii este săpat în stâncă.

11. Castelul din Taormina

Dacă ai ajuns la Biserica Madonna della Rocca, mai ai puțin de urcat până la castel.

Castelul din Taormina este cunoscut și sub numele de castello saraceno ("castelul sarazin"). Se înalță la altitudinea de circa 397m înălțime, pe Monte Tauro.

În antichitate a fost probabil locul unei acropole, situate într-o poziție strategică pentru a supraveghea drumurile de legătură între Catania și Messina. Prima fortificație a fost realizată în epoca bizantină, fiind unul dintre avanposturile de apărare în războiul împotriva arabilor. În sec. al X-lea, aceștia cuceresc și reconstruiesc castelul (de aici derivă denumirea de castello saraceno), iar în anul 1079 castelul este cucerit de normanzi.

Bilete Castel Taormina

Castelul din Taormina este situat pe o stâncă, la aproximativ 400m înălțime.
Castelul din Taormina este situat pe o stâncă, la aproximativ 400m înălțime.

Castelul din Taormina

Orar:

1 noiembrie 2024-31 martie 2025:
  • luni: închis
  • marți-duminică: 10.00-16.00
  • casa de bilete închide la ora 15.15

Preț bilet:

  • adult: 10 EUR
  • sub 18 ani: gratuit
  • 18-25 de ani: 5 EUR

12. Palazzo Corvaja

Aflat în apropiere de Porta Messina, lângă Biserica Santa Caterina, Palazzo Corvaja este unul dintre obiectivele istorice din Taormina. Construcția sa a început în sec. al XI-lea, în timpul stăpânirii arabe, iar în sec. al XIV-lea și al XV-lea a fost mărit, luând aspectul actual.

În anul 1411, palatul a fost sediul primului Parlament al Siciliei. Ulterior, a devenit reședința importantei familii Corvaja, în proprietatea căreia a rămas din 1538 până în 1945.

După o perioadă de restaurare, Palazzo Corvaja a fost redeschis, ca centru de expoziții.

Palazzo Corvaja (dreapta) și Biserica Santa Caterina (stânga)
Palazzo Corvaja (dreapta) și Biserica Santa Caterina (stânga)

13. Castelmola

Castelmola este un fermecător sat medieval, aflat la circa 5 km depărtare de Taormina. Traseul de drumeție care leagă cele două localități, numit il Sentiero dei Saraceni ("Drumul Sarazinilor"), poate fi trecut pe lista atracțiilor turistice locale. Parcurgându-se în circa 45 de minute, drumul urcă pe un versant acoperit de cactuși (de unde și denumirea de Piano delle Ficare), oferind priveliști superbe către Etna și golful Naxos. Când ajungi sus, în Castelmola, răsplătește-te cu un păhărel de vino alla mandorla – un vin dulce, aromatizat cu migdale, care este specific acestui sat (vezi și articolul Ce să mănânci și să bei în Sicilia). 

Sentiero dei Saraceni
Sentiero dei Saraceni
Priveliștea către Etna
Priveliștea către Etna
>

Te-ar putea interesa și:

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează