Insula San Michele, cimitirul Veneției
Insula San Michele este cunoscută drept "cimitirul Veneției", fiind locul de odihnă veșnică a multor personaje ilustre. Este una dintre insulele venețiene cel mai apropiate de centrul istoric, unde poți ajunge ușor dacă îți place să vizitezi acest gen de obiective sau dacă vrei să faci o plimbare într-un loc verde și diferit, în care agitația și aglomerația Veneției sunt lăsate în urmă. Este o insulă micuță, a cărei suprafață este de aproape 0,5 km².
Cum ajungi la insula San Michele?
Pentru a ajunge din Veneția la insula San Michele, va trebui să iei vaporetto 4.1 sau 4.2 de la Fondamente Nuove și să cobori la prima stație, numită Cimitero. Noi te sfătuim să combini această vizită cu excursia la una dintre insulele Murano sau Burano. Cele mai multe vaporașe opresc mai întâi la San Michele, de unde pleacă spre Murano (pentru a ajunge la Burano, va trebui să schimbi vaporetto).
Dacă vizitezi mai multe insule, cel mai rentabil este să îți cumperi un abonament de transport ACTV pentru una sau mai multe zile.
Drumul pe apă din Veneția până la insula San Michele nu durează mai mult de 10 minute. Insula se vede chiar de pe mal, cu zidurile sale roșiatice din cărămidă și chiparoșii înalți ce o străjuiesc.
Pentru vizita insulei, poți lua în calcul cam o oră. Ca să te orientezi mai ușor, folosește harta cimitirului. Pentru a găsi mai ușor mormintele personajelor faimoase, poți folosi și Google Maps.
Program de vizitare
Cimitirul San Michele se poate vizita gratuit, în timpul următorului program:
- vara: 07.30-18.00
- iarna: 07.30-16.30
Programul de vară/ iarnă se schimbă odată cu modificarea orei legale.
De Paștele catolic, Crăciun și Anul Nou cimitirul închide la ora 12.
Accesul este permis cu până la 30 de minute înainte de ora de închidere.
Istoria insulei
Cu secole în urmă, insula San Michele era doar un loc folosit drept refugiu de către cei care mergeau spre Murano și ale căror bărci erau surprinse de furtuni sau de vijelii. Pe atunci, numele său era Cavana de Muran (cavana însemna chiar un adăpost pentru bărci).
Locuirea permanentă a insulei a început odată cu sosirea călugărilor. Se crede că în sec. al X-lea deja exista o bisericuță închinată arhanghelului Mihail. În anul 1212, episcopii din Torcello și San Pietro di Castello au cedat biserica și insula călugărilor camaldulenzi. Conform tradiției, Sf. Romualdo, fondatorul acestui ordinul monastic născut în Toscana, ar fi trăit aici câțiva ani, drept pustnic. Cu timpul, complexul mânăstiresc a fost renovat și extins, transformându-se într-un adevărat centru cultural. Bogata bibliotecă a mânăstirii, care reunea circa 180.000 de volume și 36.000 de manuscrise, a jucat un rol important, atrăgând artiști și oameni de știință, care au găsit acolo cadrul potrivit pentru a-și crea operele. Printre ei s-au numărat Fra' Mauro, care la jumătatea sec. al XV-lea a realizat faimoasa hartă a lumii pe care o poți admira astăzi la Biblioteca Marciana și Fra' Cappellari, care în anul 1831 a devenit papa Gregorio al XVI-lea.
Mânăstirea San Michele
Frumoasa biserică pe care o poți vedea astăzi pe insulă a fost construită în perioada 1469-1479, de Mauro Codussi, originar din Bergamo, despre care se crede că ar fi fost și arhitectul Turnului cu Ceas din Veneția. Dedicată arhanghelului Mihail, biserica San Michele a fost primul exemplu de arhitectură religioasă renascentistă din lagună. Este placată cu piatră albă de Istria, iar în interior, monumentul cardinalului Giovanni Delfino, episcop de Vicenza mort în anul 1622, păstrează două statui de Gian-Lorenzo Bernini – Credința și Prudența. Turnul clopotniță a fost construit în perioada 1456-1460.
În partea stângă a bisericii San Michele se află capela Emiliana, construită în sec al XVI-lea, din dorința văduvei nobilului Giambattista Emiliani, în amintirea acestuia. În acea perioadă, era singura clădire din Veneția care avea plan poligonal, cu șase laturi.
Spre sud se află clădirile mânăstirii, construite între 1501 și 1575. Între ele se află două claustre. Cel mai mic, în stil gotic, este și cel mai vechi, datând din sec. al XV-lea. În centrul său se află un ghizd de fântână construit în anul 1709. Claustrul mai mare a fost adăugat în sec. al XVI-lea și este situat lângă grădina de magnolii.
În anul 1811, mânăstirea San Michele a fost închisă, din ordinul lui Napoleon. Comunitatea a fost desființată, iar bunurile acesteia au fost confiscate. Șapte ani mai târziu, austriecii care preluaseră puterea au transformat clădirile într-o închisoare politică.
În 1829, mânăstirea a fost preluată de călugării franciscani reformați, care trăiesc și astăzi pe insulă.
Transformarea insulei în cimitir
Insula San Michele s-a transformat în cimitir abia la începutul sec. al XIX-lea. Până atunci, venețienii erau îngropați pe lângă bisericile parohiale sau chiar în interiorul bisericilor (un exemplu este Basilica Santa Maria dei Frari, care adăpostește mormintele unor personaje ilustre). Populația Veneției însă crescuse, ajungând pe la 150.000 de locuitori, iar spațiul pentru morminte era tot mai mic. Prin edictul lui Napoleon din anul 1804, de la Saint-Cloud, s-a interzis, și din motive de ordin igienico-sanitar, ca morții să mai fie îngropați în interiorul zonelor locuite. Astfel, și pentru Veneția (aflată atunci sub ocupația franceză), s-a hotărât în anul 1807 ca morții să fie îngropați pe mica insulă San Cristoforo della Pace, ce era despărțită printr-un canal îngust de insula San Michele. În acest scop, au fost demolate biserica și mânăstirea călugărilor augustinieni, iar suprafața insulei a fost nivelată și înălțată cu 2 metri.
Proiectul de amenajare a cimitirului s-a întins pe durata mai multor zeci de ani. Mai întâi s-au construit zidurile înconjurătoare, din cărămidă roșie, cu o intrare monumentală pe latura dinspre Veneția. Mai târziu, în perioada 1835-1839, întrucât era nevoie de mai mult spațiu, micul canal care despărțea insulele San Cristoforo della Pace și San Michele a fost acoperit, unind astfel cele două bucăți de pământ și ajungându-se la configurația actuală. Lucrările de transformare în cimitir s-au încheiat abia în anul 1876. Corpurile celor decedați erau transportate pe insula San Michele cu ajutorul gondolelor, decorate în funcție de importanța pe care aceștia o avuseseră în viață.
Până în anul 1950, în ziua de 1 noiembrie, de Sărbătoarea Tuturor Sfinților, atunci când se comemorau morții, insula San Michele era legată de Veneția prin intermediul unui pod de bărci, similar celui de la Biserica Santa Maria della Salute. Această tradiție a fost reluată din anul 2019, dar podul de bărci a fost înlocuit cu un pod alcătuit din 20 de module plutitoare, cu lungimea de peste 400m.
În prezent, cimitirul ocupă aproape întreaga suprafață a insulei, fiind împărțit, în funcție de religie, în sectorul catolic (cel mai mare), cel greco-ortodox și cel evanghelic.
Unele monumente funerare sunt adevărate opere de artă, reflectând stilul epocii în care au fost făcute – neoclasic, neorenascentist sau Liberty. Odihnesc aici nu doar venețieni mai mult sau mai puțin faimoși, ci și unele personalități cunoscute pe plan mondial. Printre cele din urmă se numără compozitorul Igor Stravinski, poetul Ezra Pound, scriitorul Iosif Brodski, impresarul Serghei Diaghilev sau fizicianul Christian Doppler.
Igor Stravinski a fost nu doar un compozitor faimos, ci și pianist și dirijor. Cariera lui a fost strâns legată de Veneția, unde s-au cântat în premieră mai multe opere ale sale. În anul 1951, la Teatrul La Fenice, Stravinski a dirijat orchestra de la Teatro alla Scala din Milano pentru a interpreta propria operă, "Cariera unui libertin". În anul 1956, în Bazilica San Marco, a dirijat Canticum Sacrum, iar mulțimea a umplut Piața San Marco, unde fuseseră instalate microfoane, pentru a asculta concertul. În anul 1958, la Scuola Grande di San Rocco, a avut loc premiera compoziției Threni, iar în anul 1960, la Palatul Dogilor, a dirijat Monumentum pro Gesualdo di Venosa. A murit în anul 1971, la New York. Conform dorinței sale, a fost înmormântat în secțiunea greco-ortodoxă a Cimitirului San Michele din Veneția, orașul pe care îl iubea cel mai mult. Alături de el odihnește soția sa, Vera.
Nu departe, se află mormântul lui Serghei Diaghilev, figură marcantă a avangardei artistice a sec. al XX-lea, care a lucrat cu Stravinski, contribuind la faima sa. Impresar artistic și critic de artă, a fondat trupa Ballets Russes, colaborând pentru scenografie cu pictori precum Picasso, Matisse și Mirò și pentru muzică cu compozitori ca Debussy, Ravel și Prokofiev. A murit în anul 1929, la Grand Hôtel des Bains de Mer din Lido di Venezia. Corpul a fost transportat la Cimitirul San Michele, unde a fost îmormântat în secțiunea greco-ortodoxă. Cei care vin astăzi să-i viziteze mormântul obișnuiesc să depună trandafiri roșii și pantofi de balet.
Ezra Pound, unul dintre cei mai importanți poeți americani ai sec. al XX-lea, își doarme și el somnul de veci la Veneția, locul în care și-a publicat primul volum de poezii. Mormântul său se găsește în secțiunea evanghelică a Cimitirului San Michele.
Tot în secțiunea protestantă se află și mormântul lui Iosif Brodski, poet, eseist și dramaturg care a primit în anul 1987 premiul Nobel pentru literatură. Romanul său din anul 1989, Fondamenta degli Incurabili, este dedicat Veneției, orașul în care își petrecea vacanțele de iarnă și care îi amintea de Sankt Petersburgul natal, din care fusese obligat să plece.
