

În Italia există circa 800 de insule, însă doar vreo 80 dintre acestea sunt locuite. Insulelor din mare li se adaugă și insulele de pe lacuri. Fiecare are trăsăturile sale distincte, date de particularitățile reliefului, dar și de moștenirea istorică și culturală.
Este greu să faci un top al celor mai frumoase insule italiene, întrucât cele mai multe dintre ele merită să fie vizitate măcar o dată. Totuși, câteva sunt mai cunoscute, fiind destinații populare de vacanță.
Sicilia și Sardinia
Cele mai mari insule din Italia, Sicilia și Sardinia, sunt în același timp și cele mai mari din Marea Mediterană. Din punct de vedere administrativ, fiecare dintre ele constituie o regiune. În Sicilia și Sardinia, dar și în insulele mai mici, care aparțin de ele, se găsesc unele dintre cele mai frumoase plaje din Italia.
Cu o suprafață de circa 25800 km², Sicilia este cea mai mare insulă din Italia și din Mediterană. Este în același timp și cea mai înaltă, Muntele Etna înălțându-se până la circa 3400 m. Sicilia este faimoasă pentru gastronomie, pentru plaje, pentru obiectivele turistice, dar și pentru atmosfera din sate și orașe. În largul coastelor Siciliei se găsesc și alte arhipeleaguri și insule mai mici, precum faimoasa Isola Bella de lângă Taormina sau arhipeleagul Ciclopi, de lângă Acitrezza.
Spre nord-est, în Marea Tireniană, sunt Insulele Eolie (Vulcano, Lipari, Stromboli, Salina, Panarea, Filicudi și Alicudi), care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Acestea sunt foarte vizitate, fiind renumite pentru frumusețea peisajului, dar și pentru cei doi vulcani activi, Stromboli și Vulcano.
În apele de la nord de Palermo se află micuța insulă Ustica, o destinație turistică cunoscută mai mult pe plan local. Este rezervație marină protejată, perfectă pentru scuba diving. O curiozitate: printre obiectivele turistice din Bologna se numără și un muzeu care poartă numele acestei insule. A fost amenajat în memoria unei tragedii aviatice care s-a petrecut aici în anul 1980.
În vestul Siciliei, între Marsala și Trapani, se găsesc Insulele Egadi (în care sunt incluse, din punct de vedere geografic, și Insulele Stagnone). Cea mai mare insulă din arhipeleag este Favignana, renumită pentru grotele marine, plajele cu nisip alb și apele de culoare turcoaz. Celelalte două insule principale sunt Levanzo și Marettimo. Insulele Egadi sunt foarte căutate de cei care practică sporturile acvatice, dar și de cei care vor natură și liniște.
Mai departe, în sud-vestul Siciliei, în Marea Mediterană, este insula Pantelleria, aflată la 100 km de Agrigento și la 70 km de Tunisia. Este un alt paradis natural, cu ape transparente, grote, stânci și mici golfuri sălbatice. De-a lungul timpului, Pantelleria a atras oameni faimoși, precum Gabriel Garcia Marquez, Truman Capote sau Giorgio Armani, care are o casă pe insulă.
Cele mai sudice insule italiene sunt Insulele Pelagie – și ele mai apropiate de continentul african decât de Italia. Cea mai cunoscută este Lampedusa, cu frumoasa plajă Isola dei Conigli, care ocupă unul dintre primele locuri în topurile mondiale.


Cu 24100 km², Sardinia este cea de-a doua insulă a Italiei și a doua ca mărime din Marea Mediterană. Este renumită pentru mulțimea și varietatea plajelor, care se numără printre cele mai frumoase din lume. De-a lungul coastelor Sardiniei sunt împrăștiate sute de insule, multe dintre ele cu aspect exotic.
Cel mai cunoscut arhipeleag din Sardinia este Arhipeleagul La Maddalena, aflat spre nord-est, în Marea Tireniană. Cuprinde 7 insule mai mari, cea principală fiind La Maddalena. Datorită frumuseții sale și bogăției peisagistice, întregul arhipeleag a fost declarat parc național.
Spre nord-vest, în Marea Sardiniei, se află sălbatica insulă Asinara, și ea rezervație naturală, spre care se fac excursii cu barca.
În nord-est, în apropiere de Olbia, este Arhipeleagul Tavolara. Insulele sale principale sunt Tavolara și Molara.
În sud-vestul Sardiniei se găsește Arhipeleagul Sulcis. Cele mai mari insule sunt Sant'Antioco, San Pietro și Isola Piana.
Insulele din Toscana
De regiunea Toscana aparține Arhipeleagul Toscan, situat în Marea Tireniană. Insula cea mai vizitată este Elba, aflată la mică distanță de coastă. După Sicilia și Sardinia, Elba este a treia cea mai mare insulă din Italia. Cunoscută drept locul de exil al lui Napoleon Bonaparte, Elba oferă plaje diverse, o natură frumoasă și multe posibilități de excursii. Monte Capanne are circa 1000 m altitudine.
La nord de Elba se află Capraia, o insulă mai sălbatică și mai îndepărtată, perfectă pentru iubitorii de vacanțe alternative.
La sud de Elba, lângă Monte Argentario, este Isola del Giglio, cunoscută pentru apele sale cristaline și viața marină bogată, atractivă pentru iubitorii de snorkeling.
Insulele din Golful Napoli
Insulele din Golful Napoli, în regiunea Campania, se numără printre cele mai frumoase, dar și printre cele mai vizitate insule din Italia. Capri, Ischia și Procida sunt foarte diferite una de alta.
Capri este considerată o insulă de lux, însă nimic nu te împiedică să iei feribotul sau să faci o excursie de o zi din Napoli sau din Sorrento. Cu peisajele sale spectaculoase, mirosul de flori și stâncile risipite în mare, insula este într-adevăr superbă și nu degeaba a fost vizitată și lăudată de tot felul de personaje și celebrități, încă din timpul romanilor.
În partea cealaltă a golfului, la vest de Napoli, se găsesc Insulele Flegree. Ischia, cea mai mare dintre ele, este cunoscută pentru apele termale și pentru numeroasele plaje. Procida, deși mai mică (are doar 4 km²) și mai puțin faimoasă, este încântătoare. Celelalte două insule sunt Nisida și Vivara, care se pot vizita doar periodic.
Insulele Pontine
Între Napoli și Roma se găsesc Insulele Pontine care, din punct de vedere administrativ, aparțin de regiunea Lazio. Cea mai mare dintre ele este insula Ponza, apreciată pentru peisaje, ruinele romane, grotele marine și plajele cu ape turcoaz. Frumoase sunt și celelalte insule din arhipeleag – Ventotene, Palmarola, Gavi, Zannone și Santo Stefano.
Insulele Tremiti
Pe cealaltă coastă a Italiei, în Marea Adriatică, sunt Insulele Tremiti, care aparțin de regiunea Puglia, deși accesul se face din portul Termoli, din Molise. Cu apele transparente și frumusețea naturală, aceste insule sunt un alt loc pe care merită să-l vizitezi. Insulele fac parte din Riserva Naturale Marina Isole Tremiti. Insulele locuite sunt San Nicola și San Domino. Lor li se adaugă insulele Pianosa, Capraia și Cretaccio, bogate în vegetație și faună.
Insulele din laguna venețiană
Insulele din laguna venețiană sunt în jur de 60, dar doar câteva sunt locuite. Cele mai cunoscute sunt Murano (faimoasă pentru fabricarea sticlei), Burano (faimoasă pentru dantela făcută de mână, dar și pentru casele colorate) și Torcello (o insulă mai mică și mai liniștită). Spre aceste trei insule se organizează excursii în fiecare zi. Foarte aproape de Veneția sunt insula Giudecca, insula San Giorgio Maggiore și insula San Michele. Pe insula Lido di Venezia se găsesc plaje renumite și are loc un celebru festival de film.






Insulele de pe lacuri
Insulelor din largul coastelor li se adaugă cele de pe lacurile din Italia. În ciuda dimensiunilor reduse, ele constituie adevărate atracții turistice.
Pe Lago Maggiore, în regiunea Piemonte, se găsesc Insulele Boromee, foarte vizitate în timpul verii. Cele mai importante sunt Isola Bella (cu grădina și palatul baroc), Isola Madre (cu vegetația bogată) și Isola dei Pescatori (cu locuințele tradiționale ale pescarilor).
Tot în Piemonte, pe Lacul Orta, este mica insulă San Giulio. Un traseu circular te duce pe la Bazilica San Giulio, Palazzo dei Vescovi și Abbazia Benedettina Mater Ecclesia.
Și pe Lacul Como, în Lombardia, se află o insulă mică și bogată în vegetație, numită Comacina.
Tot în Lombardia, pe Lacul Iseo, se găsește Monte Isola, care este cea mai mare insulă lacustră din Italia și cea mai mare insulă locuită din lacurile Europei.
Pe Lacul Garda, împărțite între regiunile Lombardia și Veneto, sunt cinci insule: Isola del Sogno, Isola di San Biagio, Isola dell’Olivo, Isola di Trimelone și Isola del Garda.
Pe Lacul Trasimeno, în Umbria, este Isola Maggiore, unde poți să ajungi ușor cu feribotul. Pe lângă aceasta, pe lac mai sunt și Isola Minore (privată) și Isola Povese (mai mare, dar nelocuită).
În regiunea Lazio, pe Lacul Bolsena, sunt insulele Bisentina și Martana.